Greva foamei în faţa Prefecturii Neamţ

roxana bursuc greva foamei

* ”Dacă se va adeveri promisiunea făcută în fața prefectului de Neamț, de primarul Vasile Olaru, voi înceta protestul” – Roxana Bursuc
* “Primarul Olaru, prezent la discuţii, i-a transmis doamnei Bursuc că, în cel mai scurt timp, va soluţiona problema respectivă” – Vlad Angheluţă

Roxana Bursuc, reprezentanta unei familii din comuna Girov a intrat luni în greva foamei în faţa Prefecturii Neamţ. Nemulţumirile femeii şi ale familiei sale sunt din domeniul fondului funciar. Roxana Bursuc este reprezentat al familiei Obreja, care luptă din anul 2003 pentru punerea în posesie cu două suprafețe de teren, una în punctul Livadă Turturești (2.500 mp), cealaltă în intersecția Căciulești Han (2.500 mp).

”Durerea mea este că părinții mei se zbat de 20 de ani în instanțe judecătorești, privind două terenuri  de pământ luate abuziv în anul 2003 de către Primăria Girov. Noi am stăpânit terenul de la Căciulești Han până în anul 2003, avem punere în posesie, dar s-a anulat abuziv titlul de proprietate. Însă, punerea în posesie nu s-a anulat prin instanțele judecătorești.  Noi avem și acum punerea în posesie valabilă. Ni s-a luat acest pământ în mod abuziv. În fapt, este vorba de două bucăți de teren, unul la Căciulești Han, în suprafață de 2.500 mp, altul, tot de 2,500 mp, la Livadă Turturești.  Tatăl meu fiind bolnav, am fost delegată de familie să iau frâiele în mână”.

Femeia este hotărâtă să nu se lase cu una cu două, mai ales că până acum nu a găsit niciun motiv să aibă încredere în cuvântul autorităților.

”Dacă se va adeveri promisiunea făcută în fața prefectului de Neamț de primarul Vasile Olaru, cum că se va rezolva cazul nostru în sensul întocmirii fișei pentru titlul de proprietate, voi înceta protestul”, a declarat ea. Dacă însă nu vede fișa respectivă în dimineața aceasta, așa cum i-a promis primarul de Girov, femeia e decisă să continue greva până își vede problema rezolvată așa cum dorește.

Prefectul judeţului, dl. Vlad Angheluţă, a discutat cu dna. Roxana Bursuc. “Problema în discuţie vizează două speţe referitoare la restituirea unor terenuri de pe raza localităţii Girov. În prima speţă, existând o sentinţă definitivă şi irevocabilă a instanţei, i s-a explicat că nicio altă instituţie nu poate nesocoti hotărârile justiţiei. În cea de-a doua speţă, petenta a obţinut sentinţă favorabilă dar, din motive obiective ce ţin de neterminarea procesului de inventariere a fondului funciar, precum şi din cauza nenumăratelor probleme referitoare la demiterea/numirea secretarului comunei Girov, nu a fost pusă în posesie. Primarul Vasile Olaru, prezent la discuţii, i-a transmis doamnei Bursuc că în cel mai scurt timp va soluţiona problema respectivă”, a precizat prefectul Vlad Angheluţă. (Z.C.H.)

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...

    Incendiu într-o gospodărie din Onești, de la o lumânare

    O lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată în interiorul unei încăperi este un incendiu în...