Grav rănit, după ce a lovit un pieton cu bicicleta!

accident biciclistUn bărbat din comuna Răcăciuni a dat cu bicicleta peste un consătean, dar tot el a fost grav rănit. Evenimentul s-a petrecut, duminică, 23 august, în localitate. Descrierea accidentului, în relatarea Compartimentului de Relaţii Publice al IPJ Bacău:

„La data de 23 august, în jurul orei 19.00, poliţiştii au fost sesizaţi despre producerea unui accident rutier cu victime, în localitatea Gîşteni, comuna Răcăciuni. Din primele cercetări efectuate la faţa locului a rezultat că un bărbat de 58 de ani, din comuna Răcăciuni, în timp ce se deplasa pe bicicletă pe DC 110, într-o pantă, a pătruns pe sensul opus de mers şi a acroşat un bărbat de 57 de ani, din comună, care se afla pe partea carosabilă. În urma impactului, biciclistul a fost transportat şi internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău. Pietonul a primit îngrijiri de specialitate la aceeaşi unitate medicală şi nu a necesitat internarea. Din cauza stării medicale, biciclistul nu a putut fi testat cu aparatul etilotest. Pietonul a fost suspus trestării alcoolscopice, aparatul indicând valoarea de 0,74 mg/l alcool pur in aerul expirat. Celor două persoane le-au fost prelevate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a intocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, se precizează în comunicatul Poliţiei Bacău. (ZCH NEWS)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Cristi Chivu a câștigat Cupa Italiei cu Inter și încheie sezonul cu două trofee

Cristi Chivu a câștigat Cupa Italiei cu Inter, 2-0...

Iași. ANAF – suspiciuni de fraudă de peste 13 milioane de lei în domeniul imobiliar

În urma unei acțiuni de control în domeniul imobiliar,...

Activitatea ITM Neamț pentru luna aprilie – 14 persoane prestau muncă nedeclarată

Verificările efectuate de funcționarii din cadrul Inspectoratului Teritorial de...