Actualizare: „Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că în timp ce o tânără în vârstă de 26 de ani, din Ceahlău, conducea un autoturism pe DN 15C, în localitatea Agapia, ar fi suprins și accidentat un bărbat, în vârstă de 41 de ani, din Agapia, care se angajase în traversarea străzii, prin loc nepermis. Din nefericire în urma evenimentului rutier a rezultat decesul pietonului”, conform Inspectoratului de Poliție Județean Neamț.
Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal cu acuze de comitere a infracțiunii de ucidere din culpă, pentru stabilirea cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier.
Știre inițială: Un accident rutier soldat cu rănirea gravă a unui pieton, a avut loc în această dimineață, 1 februarie, pe DN 15 C, la intersecția dintre Agapia și Săcălușești. Din primele date se pare că un pieton a fost acroșat de un autovehicul, fiind în stare gravă. „Victima este în coma de gradul 4, tranferată la Spitalul „Sfântul Spiridon” Iasi”, anunță Poliția Neamț.
Vom reveni cu amănunte.
(G.S.)