Grav accident casnic la Mărgineni

Un bărbat de 53 de ani, din Mărgineni, a ajuns în stare gravă la spital, cu arsuri pe aproape trei sferturi din suprafața corporală după un teribil accident casnic. Totul s-a întâmplat în zi cu ghinion, pe 13 ianuarie 2023, în jurul orei 14:00.

Grav accident casnic la Mărgineni“13.01.2023,  ora 13:41, Mărgineni, pacient  sex  masculin, 53  ani  diagnostic: arsură gr. II-III pe aproximativ 70% din suprafaţa cororală; pacientul a fost preluat de un echipaj cu medic şi transportat la UPU Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț“, anunță Ambulanța Neamț. Ulterior medicii au decis transferul interclinic la un spital din Iași a pacientului aflat în suferință.

Cercetările au stabilit faptul că a fost vorba de un accident casnic, iar bărbatul de 53 de ani a vrut să aprindă focul în sobă cu benzină. Se pare că focul nu a pornit din prima, așa că bărbatul a turnat benzină cu un recipient. A fost nevoie de o singură scânteie ca să se aprindă atât recipientul, cât și hainele bărbatului.

(G. S.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Botoșani. O autoutilitară a fost incendiată intenționat și a ars în totalitate

    O autoutilitară a ars în totalitate după ce focul a fost pus intenționat....

    Iași Video-Foto. Românii caută ajutorul divin! Numărul pelerinilor ce au atins racla Cuvioasei Parascheva a depășit pragul de 100.000

    Amploarea pelerinajului de la Catedrala Mitropolitană Iași, unde sunt expuse raclele Cuvioasei Parascheva...

    „Regina Maria a României. Din viață în eternitate” – lansare de carte la Muzeul de Artă Piatra-Neamț

    Complexul Muzeal Național Neamț propune publicului lansarea cărții „Regina Maria a României. Din...

    Toamna își intră în drepturi – meteorologii anunță ploi, precipitații mixte la munte și vânt

    După prima decadă a lunii octombrie când ne-am bucurat de valori termice mult...

    Botoșani. Parte din lemnele pentru încălzirea unei școli s-au făcut scrum – cauza incendiului nu a fost stabilită

    Aproximativ 20 de metri cubi de lemn pentru încălzirea școlii din localitatea Cristești,...

    Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit

    O familie din localitatea Tazlău a rămas fără agoniseala de-o viață în urma...

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    Expoziție personală de pictură Florin Mareș, la Muzeul de Artă din Roman

    O expoziție personală a artistului vizual Florin Mareș se deschide sâmbătă, 10 octombrie...