troleibuzulPensionarii cu mai puțin de 800 de lei pensie vor primi și în 2016 gratuitate la transportul public local prestat de Troleibuzul SA, însă în limita a 540.000 de lei, suma fiind maximul pe care și-l permite Consiliul Județean pentru anul viitor. Pe masa consilierilor județeni, chemați la ședință marți, 15 decembrie, se află un proiect de hotărâre privind acordarea de gratuități pe mijloacele de transport ale societății județene, Troleibuzul. Potrivit acestui proiect, de gratuitate vor beneficia cam 3.000 de pensionari cu până la 800 de lei pensie, ”având în vedere posibilitățile, limitele și restricțiile financiare ce vor fi impuse de bugetul județului Neamț pe anul 2016”. Cei care se încadrează în condiții își pot lua legitimațiile de călătorie de la casa de abonamente a societății Troleibuzul, de la dispeceratul de la gară. Anul trecut, Consiliul Județean a acordat facilități la transportul public acelorași categorii de pensionari, și, cu suplimentare de la Consiliul Local Piatra Neamț, acoperind veteranii și văduvele de război, persoanele cu handicap și însoțitorii acestora, preșcolari, elevi și părinți cu situație materială dificilă, precum și elevii care s-au remarcat la olimpiade și alte concursuri, s-a ajuns la aproape 12.000 de beneficiari. (D. OSTAHIE)

Articolul precedentElevii ieșeni strâng donații pentru copiii de la Centrul “Bucium”
Articolul următorANM: Vreme caldă de Sărbători! Şanse minime de zăpadă!
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.