Grădinița Nr. 2 din Piatra Neamț și-a redeschis porțile pentru copii

Preșcolarii Grădiniței cu program prelungit Nr. 2 din Piatra-Neamț s-au întors în prima zi după vacanță într-o clădire modernizată complet cu fonduri europene!Grădinița Nr. 2 din Piatra Neamț și-a redeschis porțile pentru copii

Clădirea a fost reabilitată integral în interior (finisaje, tâmplărie, pardoseală, instalații sanitare, termice și electrice, sistem de iluminat cu LED) și exterior (anvelopare termică), au fost făcute lucrări pentru creșterea eficienței energetice și, cel mai important, baza materială a fost îmbunătățită cu dotări de ultimă generație. Copiii care merg la această grădiniță vor învăța într-un spațiu nou, modern, curat, dotat la cele mai înalte standarde.

„Avem o grădiniță ca nouă, care s-a redeschis pentru cei 63 de preșcolari. O grădiniță așa cum trebuie să fie toate și așa cum vrem să le facem pe toate, modernizată cu fonduri europene. Am început cele mai mari investiții în educație din Piatra-Neamț și le continuăm, cu aproape un sfert din bugetul anului 2024 alocat în această direcție. Ducem la bun sfârșit proiectele începute, implementăm altele noi și scriem proiecte pentru celelalte unități de învățământ care au nevoie de modernizare.” a declarat primarul Andrei Carabelea.

Primăria municipiului Piatra-Neamț derulează mai multe proiecte de modernizare a școlilor și grădinițelor, dar și proiecte de construcție a două noi creșe de 70 și 40 de locuri. Mai mult, în acest an, toate sălile de clasă din oraș vor avea mobilier nou și echipamente IT, tot printr-un proiect cu finanțare europeană nerambursabilă. Pentru anul în curs, Primăria a alocat un buget record pentru sistemul de educație din oraș. Peste 128 de milioane de lei, reprezentând aproape un sfert din buget, vor merge către investițiile din creșe, grădinițe, școli și licee, pentru că investițiile în educație reprezintă investiții în viitorul comunității.

Primăria Piatra Neamț

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Cel mai bun pădurar din România este suceveanul Cristian Hrehorciuc

    S-a încheiat etapa națională a concursului „Cel mai bun pădurar”, organizată de Regia...

    Chestionar online în Farcașa: Primăria îi întreabă pe locuitori ce ar trebui schimbat în comună

    Administrația locală din comuna Farcașa îi invită pe cetățenii cu domiciliul în comună,...

    Mașină distrusă de flăcări, în apropierea unui depozit de lemne

    Un autoturism a fost distrus de un incendiu izbucnit în comuna Gâdinți. Flăcările...

    Un drum la poliție pentru rezolvarea unui accident s-a încheiat cu dosar penal

    Trei bărbați din Piatra Neamț s-au prezentat la sediul Poliției municipiului Piatra Neamț...

    Schimbare importantă la conducerea ISU Neamț – colonelul Cătălin Popa a trecut în rezervă

    ISU Neamț anunță că începând de astăzi, colonelul Popa Mihai Cătălin și-a încheiat...

    Iași. Incendiu la acoperișul unei pizzerii, din campusul studențesc Tudor Vladimirescu

    Actualizare: „În urma cercetărilor efectuate la locul evenimentului, sursa probabilă de aprindere a...

    Mobilizare de forțe MAI pentru salvarea echipajului unei nave comerciale avariate în Marea Neagră

    Mai multe forțe și mijloace de intervenție din cadrul Ministerului Afacerilor Interne au...

    Bărbatul rănit în accidentul de la Petricani, a decedat la spital

    Bărbatul în vârstă de 60 de ani, care a fost rănit în accidentul...

    Două orașe din Regiunea de Nord-Est, față în față cu Brașovul și Bucureștiul pentru titlul de Capitală a Tineretului 2028

    Suceava și Târgu-Neamț duc Moldova în competiția cu cele mai multe orașe candidate...