0:00

Golubovic, ultimele 6 luni de contract: FC Ceahlăul îşi poate pierde golgeterul, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Bojan Golubovic, căpitanul Ceahlăului, va intra, în această iarnă, în ultimele 6 luni de contract. Faptul că este golgeterul Ligii I, după 10 etape, sau căpitanul Ceahlăului, nu reprezintă argumente solide pentru conducerea administrativă a grupării pietrene să-i propună o ofertă de prelungire a contractului. Bosniacul a fost două campionate la rând golgeterul echipei, dar nimeni, în afară de antrenori și colegi, nu i-a dat importanță, toți așteptându-se parcă, la un recul al lui. Nu a urmat așa ceva, ci, dimpotrivă, ascensiunea în topul marcatorilor din campionatul intern.

Un transfer reușit 

Bojan Golubovic s-a născut pe data de 22 august 1983 în Konjic (Bosnia-Herţegovina). Și-a început cariera la Zemun în 2003, iar la RNK Split a jucat atacant în 2010. În ultimul său sezon în Liga 1-Croaţia, Bojan Golubovic a jucat în 15 meciuri și a înscris numai două goluri. Adus la începutul anului 2012, la dorinţa expresă a antrenorilor Costel Enache, Costel Ilie şi Radu Lefter, agentul jucătorului, Drago, l-a mutat în curtea Ceahlăului, de la RNK Split, pentru un “experiment” căruia puţini i-ar fi acordat şanse mari de reuşită. Toată lumea credea că sârbul va fi catalogat drept un alt “transfer pe DVD”, însă cu fiecare joc oficial jucat în Liga lui Mitică, Bojan şi-a dovedit calităţile, demonstrând că încrederea şefilor Ceahlăului n-a fost în zadar. Numărul mare de goluri marcate în returul sezonului trecut, 11, dar mai ales felul de a fi al jucătorului, i-au făcut interesaţi pe mulţi dintre specialişti, în dorinţa asigurării unei noi destinaţii pentru Golubovic. “În vara anului 2012, cineva a venit să plătească 200.000 de euro pentru Golubovic, numai să-l lăsăm să plece liber de contract. Şi nu era dorit la o formaţie din campionatul intern, cum s-ar fi crezut. Bineînţeles că a fost refuzată propunerea”, a declarat Gheorghe Ștefan, la finalul sezonului trecut. De aceeași părere este și antrenorul Vasile Miriuță, care l-a desemnat pe Golubovic căpitan al Ceahlăului, ghidându-se după o experiență trăită pe propria piele, când a evoluat în Ungaria. „Golubovic are un caracter extraordinar”, spune despre atacantul bosniac antrenorul Vasile Miriuţă. „Este un jucător de echipă, de aceea l-am şi ales căpitan. Ne răsplăteşte încrederea din toate punctele de vedere. Face un efort senzaţional şi este un jucător foarte periculos în 16 metri”. Ceahlăul îi datorează rămânerea pe prima scenă în finalul sezonului trecut, când a reușit să marcheze golul victoriei cu 1-0 în fața celor de la CSMS Iași.

De la golgeterul echipei, la golgeterul campionatului

Bosniacul a ajuns în acest campionat golgeterul Ligii I, dar șefii Ceahlăului nu s-au grăbit să-i propună prelungirea contractului. Asta, deși joacă un rol esențial în atac, unde a învățat să execute cu precizie loviturile libere, câtă vreme Stana a fost accidentat. Ultima ”bijuterie” a bosniacului s-a văzut în meciul din deplasare, cu Dinamo. Pentru susținerea lui, a fost transferat și Jula la Ceahlăul, iar sudura relației dintre cei doi, în atacul pietrenilor, s-a realizat rapid. Golubovic a primit oferte din străinătate, iar Ceahlăul l-ar putea pierde gratis. ”Am venit la Piatra Neamţ în urmă cu un an şi jumătate şi tot ce mi-am dorit de atunci şi până acum a fost să fiu sănătos. Da, am câteva oferte şi am avut la fiecare pauză competiţională. Niciodată însă din România. Nu m-am lăudat cu asta pentru că sunt un tip calm, liniştit și nu-mi place mie să ies în faţă. În această iarnă eu intru în ultimele 6 luni de contract şi pot semna cu oricine. Ceahlăul nu m-a căutat pentru prelungirea înţelegerii, așa că iau în calcul și o eventual despărțire de Ceahlăul. De ce nu?”, spune Bojan Golubovic. Atacantul Ceahlăului nu-și dorește să evolueze la o echipă anume, ci, rămâne consecvent: ”Vreau să fiu în continuare sănătos și să-mi fac jocul meu. Nu vreau nici măcar la naționala țării mele, pentru că nu știu dacă am șanse să joc. E foarte greu pentru mine. Sunt atacanţi mari acolo, Ibisevici şi Dzeko. Când eram mai tânăr, am fost în vizorul lor, dar nu şi acum”.

Golubovic – gladiatorul

Un luptător şi un biruitor ar putea fi caracterizat, pe scurt, căpitanul de 30 de ani al Ceahlăului, căruia mai bine îi ceri să dea 5 goluri, decât să acorde un interviu. Refuză, însă, într-un fel care scoate la lumină încă o calitate: modestia. Iar cine este atent la detalii, mai descoperă la Golubovic credinţa. La finalul antrenamentelor şi jocurilor, bosniacul face semnul crucii şi îşi ridică braţele către cer, mulţumind divinității pentru toate ”darurile” cu care a fost cadorisit. Cu publicul, are mai mult o relaţie de respect, de simpatie, asemănătoare cu cea a gladiatorilor din vremea Romei antice. Și-a câștigat acest respect prin evoluțiile sale, chiar și în meciurile amicale pe care le-a tratat cu seriozitate, iubind golul, ca pe propriul copil. Nu pozează în vedetă și nu face poze cu fanii, ba chiar nu pierde timpul cu autografe. Golubovic şi-a câştigat admiraţia tribunei prin felul său muncitor de a fi, dârz, aspru și, pentru cât suflet pune în ceea ce face. Freamătul trbunei, respectul colegilor și antrenorilor nu a răzbătut, însă, prin ”clopotul de sticlă” în care s-a ”izolat” conducerea administrativă. La cum a jucat echipa și susținerea de care s-a bucurat din partea suporterilor, șefii Ceahlăului ar fi trebuit să organizeze măcar o sesiune de autografe într-un loc public, unde pietrenii ar fi putut să-i cunoască mai bine, atât pe Golubovic, cât și pe Vasile Miriuță, Victor Asamoah, sau orice alt jucător care ar putea fi oricând model pentru tineretul ce duce lipsă de valori după care să se ghideze în carieră. Dacă nu acum, când echipa e pe val, atunci când putem spera la o acțiune de marketing adevărat, care să aducă satisfacție atât în rândul jucătorilor, cât și în inimile suporterilor?

Cristi SOROCEANU

FOTO: Gelu CRĂCANĂ

Articolul precedentElena Udrea a sărbătorit Sf. Parascheva la Roman
Articolul următorChinezăriile au invadat Târgu Neamț

3 COMENTARII

  1. Cristi ,cu articolul acesta esti din nou la inima mea,deacord cu tine Golubovici merita mai mult respect pentru tot ceea ce a facut pt. echipa,ca si Constantinescu dealtfel,daca nu erau ei discutam de alte echipe ,la matineu.Autistii din administratia clubului isi fac calcule si asteapta sa vada cate puncte face echipa pana la sfarsitul turului,sunt sceptic ca se doreste o prezenta in UEL,de aceea vor veni niste infrangeri programate cu cei care vor mai mult…parerea mea.

  2. Cand a avut clubul asta o conducere pentru interesul echipei si interesul orasului? Sa nu vorbim de lucruri,pe care conducerea actuala nici nu stiu cu ce se mananca.(marketing, profesionalism,etc..)

  3. Pai ce sa astepti de la aceasta conducere care am vazut cu totii cum a gestionat „cazul Monroy”.Sa renunti atat de usor la asa un jucator…pffff!!!! Bine ca sariti in sus 1 m la fiecare reusita a bosniacului,ca si cum ar fi meritul vostru,ca in rest ….

Comentariile sunt închise.