0:00

Chinezăriile au invadat Târgu Neamț, ZCH NEWS - sursa ta de informații

De mai mult timp în orașul Târgu Neamț au apărut magazinele chinezești, cu marfă, evident, chinezească. Dacă pe centrul orașului se pot observa trei astfel de unităţi, pe al patrulea îl regăsim la fostul market Fidelio, numit, China Shop. Aici, patronul chinez face parte din peisaj, fiind văzut de multe ori prin preajma spațiului magazinului. Cum prețurile la aceste unităţi sunt mici, mulți clienți le preferă, chiar şi în condiţiile în care calitatea este una, de cele mai multe ori, îndoielnică. În aceste magazine poți găsi orice. De la obiecte casnice, până la îmbrăcăminte, jucării, veselă, aparatură electronică și becuri.

Cantitate, nu calitate

Mulți dintre clienți provin din mediul rural, însă nici orășenii nu se dau în lături, din cauza prețurilor mici, chiar dacă ştiu că trebuie să facă rabat la calitate. La Poșta veche și vis-a-vis de aceasta, alte două magazine chinezești își așteaptă cumpărătorii cu produse ieftine, dar de proastă calitate. Un cetățean ne-a mărturisit că nu de puține ori cumpără din aceste magazine, însă întotdeauna pune în balanță prețurile mici: „Cumpăr chinezării pentru că sunt ieftine. Știu că nu sunt de calitate, dar ce să fac. Am o pensie mică și nu-mi permit să cumpăr din altă parte. Îmi iau doar produse casnice. Hainele mi le cumpăr din bazar”. Alți cumpărători ne spun că atât la bazar, cât și la aceste magazine chinezești, găsești aceeași marfă. „Toate magazinele din Târgu Neamț au marfă chinezească. Nu există nici un magazin de exemplu cu haine din import de calitate sau de firmă. Toate sunt aduse de la Complexul Europa din București. Ca să cumpăr o haină de calitate sau de firmă trebuie să bat drumul ori la Suceava, ori la Iași”, mărturiseşte un tânăr. Un comerciant din zona Pieței, care vinde haine, recunoaște, însă sub anonimat, că hainele sale de pe tarabă sunt aduse de la Complexul chinezesc „Europa” din București. „De acolo le aduc toți de aici din piață, pentru că sunt ieftine. De fapt și celelalte magazine din oraș care vor să pară că aduc haine de calitate, se aprovizionează tot din Complexul Europa. În Târgu Neamț nu există nici un magazin de unde să-ți poți cumpăra haine de firmă. Clienții noștri sunt de obicei de la sate”, relatează comerciantul. Chiar dacă sunt de proastă calitate, mulți dintre locuitori preferă să cumpere de la aceste magazine, cu gândul la economii. Vremurile de criză economică, salariile mici, pensiile mici, fac ca aceste magazine să prospere, în dauna celor cu produse de calitate, dar mai piperate la preț, unde nu se pune accent pe cantitate, ci pe calitate.

Ciprian Traian STURZU

Articolul precedentGolubovic, ultimele 6 luni de contract: FC Ceahlăul îşi poate pierde golgeterul
Articolul următorImnul Ceahlăului de-a lungul celor 94 de ani de existenţă.