0:00

Girov: La un pas de alegeri anticipate, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Așteptată cu mare interes la nivel local, ședința ordinară a Consiliului Local Girov s-a amânat, din cauza lipsei de cvorum. Au fost prezenți doar 7 consilieri locali din 15, lipsind tabăra viceprimarului Florinel Sarion. Surpriza a fost cu atât mai mare, cu cât a lipsit consilierul PSD Constantin Araveicei, ”reabilitat” în fața organizației locale și județene datorită intervenției și a obrazului fin al doamnei Emilia Arcan, unul dintre liderii acestei formațiuni politice la nivel județean. Apoi, în baza unui protocol de colaborare încheiat între PSD și PP-DD, în sală ar fi trebuit să fie prezenți și consilierii Constantin Năforeanu și Vasile Văideanu, ”care s-au dat faultați”, după cum a precizat un cetățean aflat în sală.

Iată ce a declarat consilierul local Valeriu Andrieș, de la PSD: „La șefia PSD de la nivel județean au ajuns informații potrivit cărora noi, social democrații de la Girov, am avea ceva cu domnul Constantin Araveicei, și de aceea l-am dat afară din partid. El a insistat că este om de bază și că vrea să vină înapoi. Vrea să-l iertăm și să începem un nou proiect împreună. De fapt, el este PNL-ist convins, nu PSD-ist, și este omul lui Florinel Sarion. Eu aștept ca biroul permanent județean al PSD să ia act de ceea ce face Araveicei în teritoriu, să constate că, de fapt, organizația PSD Girov funcționează. Din 17 membri, 14 se achită de sarcini și fac tot ce trebuie să facă un partid în teritoriu. Trei oameni, care sunt cumpărați de PNL și care sunt devotați trup și suflet actualului viceprimar, ne fac opoziție. De fapt, ei nu fac opoziție organizației PSD Girov, ci întregii comune și cetățenilor ei. Unele proiecte, care trebuiau să fie puse în discuție, au rămas la stadiul de simple proiecte. Dacă dumnealor doresc să nu se prezinte la trei ședințe consecutive, noi, cei 7, care nu avem interese personale cu Primăria Girov, le propunem să dizolvăm consiliul local și să trecem la alegeri anticipate. Să se termine odată tot circul ăsta, iar cetățenii comunei să vadă că, de fapt, acei consilieri își apără doar interesele personale. Ei au aflat că am introdus pe ordinea de zi proiectul care prevede numărarea efectivului de animale de pe pășunile concesionate, iar cei care nu doresc asta sunt tocmai acei oameni care dețin suprafețe foarte mari de terenuri, dar au puține animale. Potrivit unei Ordonanței de Guvern nr. 34/2013, avem obligația să facem noi contracte de pășunat cu acei crescători care au foarte multe animale”.

La ședința care s-a amânat a fost prezent și Vasile Olaru, primarul comunei Girov: „Pe ordinea de zi a ședinței erau înscrise mai multe proiecte. Unul dintre ele prevedea aprobarea chiriei pentru blocul ANL din centrul comunei, celălat se referea la reglementări privind comandamentul de iarnă – problema deszăpezirilor și gestionarea situațiilor de urgență, al treilea urmărea instituirea comisiei pentru inventarierea pășunilor, a animalelor de pe pășuni și a lucrărilor care au fost executate în cursul acestui an de către cei care au concesionat aceste pășuni. Cei de la APIA ne cer mereu să le prezentăm situația din acest punct de vedere, de aceea am crezut de cuviință să facem o inventariere a situației existente. Cel de-al patrulea proiect de hotărâre prevedea scoaterea la licitație a unor locuri de casă la care unii tineri au decis să renunțe, datorită faptului că au primit apartamente la blocul ANL. Tot de pe ordinea de zi mai făcea parte și proiectul privind revocarea din funcție a viceprimarului comunei, Florinel Sarion, ca urmare a faptului că în Consiliul Local s-a format o altă majoritate. Ședința nu s-a mai ținut, din lipsă de cvorum, iar următoarea întâlnire a consilierilor giroveni locali este programată pentru prima zi a săptămânii viitoare, pe data de 7 octombrie”.

Alex SÎRBU

Articolul precedentLucrări întârziate la Stația de Sortare și Transfer de la Cordun
Articolul următorOrele de educație rutieră sunt ignorate în școli!