Noua premieră de la Teatrul Tineretului (TT) din Piatra Neamț, “Ghimpl Netotul”, este de-o rară frumusețe și vibrație. În acest spectacol emoționant joacă actorii Andrei Merchea-Zapotoţki (Ghimpl) şi Cătălina Ieşanu (soția), iar regia și adaptarea scenică aparțin lui Daniel Iordan, aflat la prima colaborare cu Teatrul Tineretului.
“De departe cea mai mare provocare pentru un artist este întâlnirea cu un text minunat. Actorii cu care am lucrat sunt absolut extraordinari, la fel și echipa tehnică. Mulțumesc publicului care a venit în această seară la Teatrul Tineretului”, a declarat regizorul Daniel Iordan.
Actorul Andrei Merchea-Zapotoţki spune că întotdeauna mai este ceva nou de descoperit la personajul pe care-l interpretează.
“Am lucrat la acest spectacol cam o lună, e un rol solicitant și sper cu fiecare reprezentație să-mi permit să mă las mai mult purtat pe aripile interpretării. De fapt personajul acesta pentru un om mai tânăr de 29 de primăveri ca și mine întotdeauna va fi în permanentă schimbare de la o zi la alta și de fiecare dată va descoperi lucruri noi”.
Actorul Andrei Merchea-Zapotoţki a venit în urmă cu un an la TT și acesta este al patrulea spectacol în care este distribuit. O nouă reprezentațiea piesei “Ghimpl Netotul” poate fi urmărită și în această seară, de la ora 19:00, la Sala Studio “Corneliu Dan Borcia”. (Ana MOISE)