Unic Piatra Neamţ s-a întors fără puncte de la Penicilina Iași

După 3 victorii consecutive, voleibalistele de la Unic au fost învinse cu 3-0 (20, 16, 19) de Penicilina Iași în derby-ul Moldovei. În lupta „băncilor tehnice” dintre tată (prof. Dan Gavril-Penicilina) și fiu (prof. Rareș Gavril-Unic) de această dată a câștigat tatăl, după ce în tur învingător a ieșit fiul cu același scor. Partida a durat 81 de minute și s-a aflat la discreția jucătoarelor din Dealul Copoului.

„Ne-au luat cu fulgi cu tot. Ce-i drept nici nouă nu prea ne-a mai mers jocul. Și dacă eram o echipă mai bună nu știu dacă reușeam să batem sâmbătă Penicilina. Au fost și momente de nervozitate și de-o parte și de alta, s-au acordat cartonașe,  o nebunie totală. Am introdus-o și pe junioara Bulai în locul Irinei Andreica în fiecare set, dar nici așa nu s-a întâmplat nimic bun pentru noi”, a spus antrenoarea secundă a Unicului, profesoara Mihaela Voivod.

„Ieșencele s-au bucurat de parcă au câștigat Campionatul Mondial. Acesta a fost țelul lor de când au plecat învinse drastic de la noi”, a mai completat Mihaela Voivod.

Cu 23 de puncte, Unicul a rămas pe locul al șaselea și va juca vineri, 17 februarie, acasă, de la ora 17:30, cu Știința Bacău, actuala finalistă a Cupei României. Meciul va fi transmis în direct de Digi Sport.

„Trebuie să uităm repede eșecul cu Penicilina Iași și să luăm măcar un punct Bacăului”, a mai precizat antrenoarea pietrencelor.

În Divizia A1 masculină de volei, echipa VCM-LPS a continuat pe aceeași linie cu care ne-a obișnuit în acest sezon și anume cea a înfrângerilor, cedând cu 0-3 ( 23, 18, 17) la CSM București. Pe 18 februarie, Iosif și compania întâlnesc, de la ora 16:00, în Sala Polivalentă echipa CS Volei Caransebeș. (Ana MOISE)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Neamț. 7,25 m³ de lemn de fag pentru foc, în valoare de 1.906 lei, „indisponibilizat de polițiști”

Existând „suspiciuni cu privire la cantitatea de material lemnos transportată și cea înscrisă în avizele de însoțire”, s-a cerut ajutorul lucrătorilor Ocolului Silvic Borca, pentru a inventaria cantitatea de lemn de fag transportată, potrivit informațiilor oferite de un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Neamț.

Culoar climatic din Piatra Neamț murdărit cu „slime” de un copil

Culoarele climatice inteligente au apărut în Piatra Neamț în ultimele săptămâni și au fost menite să ofere trecătorilor posibilitatea de a se răcori cu ajutorul apei pulverizate, când temperatura exterioară atinge 27 grade Celsius. Unul dintre acestea a fost instalat în zona Spitalului Județean Neamț și, conform unui comunicat al Primăriei Piatra Neamț, a fost vandalizat miercuri, 2 septembrie.