Acum 48 de ani, la 19 martie 1965, ora 17.53, Gheorghe Gheorghiu-Dej, din 1948 dictatorul României, a murit în reşedinţa sa din Bulevardul Aviatorilor. Pentru apropiaţii lui a fost un deznodământ aşteptat, boala sa fatală fiind declanşată cu puţine luni în urmă. Au fost chemaţi cei mai buni medici din ţară să-şi spună cuvântul. S-a făcut o încercare cu medici aduşi de la Paris. Acelaşi verdict, era vorba de un cancer galopant. Vestea a dat naştere la nenumărate speculaţii. Mulţi au văzut în această moarte subită mâna Moscovei. Kremlin-ul căuta un înlocuitor pentru Dej ca să scape de un vasal indisciplinat. Intrigile înlocuirii lui Hruşciov cu Brejnev (octombrie 1964) îi ţinuse pe sovietici ocupaţi. În ianuarie, Dej participase la Varşovia la o întrunire cu şefii statelor comuniste din Europa. S-a spus că fusese iradiat iar cancerul lui galopant îşi avea aici cauza. Altă versiune susţine că iradierea lui Dej a început mai devreme. O piatră misterioasă primită cadou care se afla pe biroul lui Dej, era o bucată de uraniu. Era expus câteva ore pe zi iradierii. Coincidenţă, mai mulţi colaboratori ai lui Dej au murit de cancer în perioada următoare. Gheorghe Gheorghiu Dej a fost stăpân absolut al României comuniste după îndepărtarea grupului Ana Pauker-Vasile Luca din 1952, iniţiator al comunismului naţional, cel care a reuşit să îndepărteze trupele sovietice din România. Gheorghe Gheorghiu Dej s-a opus deschis Moscovei în anii 60, a declanşat un proces de apropiere faţă de Occident, continuat de Nicolae Ceauşescu. A ocupat cel mai important post din acele vremuri: acela de secretar general al Partidului Comunist Român. A fost nemilos cu adversarii (Lucreţiu Pătrăşcanu ar fi fost executat din ordinul său direct, iar Ana Pauker a scăpat la limită de o soartă asemănătoare), s-a dovedit multă vreme a fi credincios Moscovei (şi-a dat tot concursul la zdrobirea rebeliunii maghiare din 1956), în perioada domniei sale s-a petrecut epurarea intelectualităţii româneşti, apogeul crimelor comunismului în România. Cică i-au plăcut femeile şi băutura. A avut o viaţă tumultuoasă. Născut la 8 noiembrie 1901 a murit pe 19 martie 1965. În martie 1965, pe patul de moarte, Gheorghiu Dej, invita membrii Biroului Politic. Fiecăruia i-a cerut să îl desemneze pe Gheorghe Apostol ca urmaş al său la funcţia supremă. Toţi au fost de acord, doar Nicolae Ceausescu şi Alexandru Drăghici, temutul ministru de interne cu care era aliat, au spus, însă, că anunţul acestei alegeri trebuie să fie făcut după funeralii. Ceilalţi au acceptat, crezând că este o pură formalitate, devreme ce erau înţeleşi asupra persoanei. De fapt, cei doi pregăteau o lovitură de teatru şi voiau să câştige timp. Ceauşescu dorea el şefia. Era secretar al Partidului de 10 ani şi cunoştea toate cadrele partidului. El îi selectase la toate nivelurile şefii, îi numise în posturile pe care le ocupau. El răspundea de sectoarele cheie ale puterii, armata, securitatea, justiţia, miliţia. Era cunoscut ca un dur. Era tenace şi extrem de ambiţios. Când era clar la ce deznodământ va duce boala lui Dej, el a cerut membrilor Biroului Politic să nu îi mai facă vizite lui Dej acasă. Pretextul a fost că bolnavul era prea obosit şi vizitele îi fac rău. Cu această manevră l-a izolat pe Dej de rivali. La fel procedase Stalin când s-a declanşat boala lui Lenin. Singurul care îl mai putea vizita – Ceauşescu nu îl putea opri – era Maurer. Ceauşescu a acţionat rapid. Scopul lui era să îşi găsească partizani şi să anuleze ultima voinţă politică a lui Dej. S-a asigurat întâi de fidelitatea lui Drăghici, complicele lui. Al doilea atras în complot a fost Chivu Stoica, căruia i-a promis că va rămâne preşedinte al Consiliului de Stat. Cu trei voturi deja, l-a atras pe Maurer, căruia i-a promis că va rămâne premier. Emil Bodnăraş, dându-şi seama cum înclină balanţa, s-a alăturat şi el celor pro-Ceauşescu pentru a-şi asigura viitorul. Ce a urmat se ştie…
