Gheorghe Ștefan, inspecţie la Piața Centrală

incendiu piata comisie 15

Ieri, în jurul prânzului, primarul Gheorghe Ștefan, însoțit de viceprimarul Aurelia Simionică și de mai multe persoane aflate în funcții de conducere la SC Urban SA, au ajuns la locul incendiului din Piața Centrala. Aici se aflau deja prezenți membri ai comisiei de constatare, o mulțime de oameni care au avut contracte cu Urban, precum și simpli cetățeni care se perindau ca să vadă nenorocirea. Primarul a făcut un tur al clădirii, a discutat cu reprezentanți ai societății, cu cei de la Inspectoratul de Stat în Construcții, de la Pompieri și Poliție, după care a părăsit piața fără a dialoga cu nimeni.

incendiu piata comisie 08

Dialog Simionică – Fiterău versus comercianți

După plecarea primarului, piețarii păgubiți au avut totuși ocazia să vorbească cu viceprimarul Simionică și cu directorul CMI Urban, Ioan Fiterău. Dialogul s-a axat pe posibile soluții pentru realuarea cât mai rapidă a activității: „La Mall (Forum Center – n.r.), la parter se mută toată carnea, tot ce înseamnă vitrine frigorifice și frigidere. Acolo va rămâne tot ce înseamnă carne și lactate”, a spus Simionică. Directorul Fiterău a precizat că la 1 august va fi deschis oficial bazarul. „Eu vă asigur că în două luni de zile am locuri făcute aici (arătând cu degetul către piața arsă – n.r.) Aici, industriale, nu vor mai fi niciodată. Avem Mall-ul pentru industriale, avem bazarul. La 1 august îi dăm drumul bazarului. Mergem la Florian, în Mall, vă alegeți zona și vă vom amenaja”.

La aceste cuvinte, cei mai mulți piețari au sărit ca arși invocând că Mall-ul nu va atrage niciodată cumpărători și că acolo nu se va face vânzare. Fiterău a anunțat că, în acest caz, comercianții vor avea parte de niște facilități pentru a putea „supraviețui”. „Dv. îmi spuneți că în Mall nu vor veni cumpărători. Vă dăm facilități. Prima lună o să vă iau jumătate plata din tariful pe care îl stabilim. Nu vă ating garanția dacă vă țineți de cuvânt în prima lună. În luna a II-a mai cresc cu 30% dacă dv. începeți să vindeți. Deci, contractul îl stabilim eu – Urban, cu fiecare dintre dv.”.

Viceprimarul Simionică a intervenit pentru a le spune comercianților să privescă în perspectivă deoarece refacerea pieței va duce la o situație de „avarie” care se poate întinde chiar și până la 6 luni de zile. Mai mult, aceasta, fără a intra în detalii, a menționat că ar exista și ceva probleme cu asiguratorul. „Ne mai trebuie cel puțin 2-3 săptămâni, cu ajutorul lui Dumnezeu, o lună, doar să facem curat aici. Să vedem ce rămâne, dacă demolăm tot, dacă utilizăm ceva. S-ar putea să ne apuce Anul Nou până facem ceva aici. Având în vedere că de mâine vreți să faceți comerț, vă duceți pe oferta existentă. În momentul când aici va exista măcar un desen, o planșă, o suprafață, o ceva, atunci discutăm în funcție de solicitările comercianților, cam cum ar trebui făcut și ce ar trebui. Vă spunem că sunt sume mari de bani, că avem probleme cu asiguratorul. Gândiți-vă măcar pentru 6 luni ca perspectivă”, a mai adăugat Simionică.

incendiu piata comisie 16 simionica fiterau

Despre asigurare a amintit și Fiterău, care a spus că, deocamdată, nu va lua la întrebări pe această temă niciun păgubit. „V-am întrebat pe careva dintre voi dacă aveți asigurare? În contractul pe care îl aveți, și ați semnat, scrie că aveți obligația să vă faceți asigurare? Scrie? V-am întrebat? Nici nu vă întreb. Lăsați-ne și pe noi să respirăm un pic. Nu vă întreb de asigurare pentru că știu că nu au fost bani, dar lăsați-ne și pe noi puțin. E a doua zi când nu percepem niciun leu taxă fiindcă a fost începutul. E un ajutor pentru oricine. Așa facem și în contract, pentru primele 3 luni de zile”. Între timp, oamenii care au alimente și produse industriale pentru vânzare au început să-și amenajeze căsuțe din lemn, făcute la „urgență”, pe malul Cuiejdiului, pentru a-și putea adăposti marfa. (M. TEODOROF)

Autor:

Articolul precedent
Articolul următor

Ultima ora

Platforma e-SănătateaMea ar putea fi funcțională din toamnă

Platforma e-SănătateaMea, care promite să ofere pacienților acces online...

Cod galben de ploi consistente în Regiunea Nord-Est

Meteorologii au revizuit prognoza și au emis o nouă...

Neamț. Final de festival la „Vacanțe Muzicale”: după Holograf, scena de la Curtea Domnească revine Operei Naționale Române Iași

Cea de-a 51-a ediție a Festivalului Internațional „Vacanțe Muzicale” se încheie vineri, 11 iulie, la Piatra-Neamț, cu spectacolul „Opera Crossover”, susținut de Orchestra Operei Naționale Române Iași. Concertul va avea loc pe Platoul Curții Domnești, de la ora 21:00

Platforma e-SănătateaMea ar putea fi funcțională din toamnă

Platforma e-SănătateaMea, care promite să ofere pacienților acces online...

Cod galben de ploi consistente în Regiunea Nord-Est

Meteorologii au revizuit prognoza și au emis o nouă...

Neamț. Final de festival la „Vacanțe Muzicale”: după Holograf, scena de la Curtea Domnească revine Operei Naționale Române Iași

Cea de-a 51-a ediție a Festivalului Internațional „Vacanțe Muzicale” se încheie vineri, 11 iulie, la Piatra-Neamț, cu spectacolul „Opera Crossover”, susținut de Orchestra Operei Naționale Române Iași. Concertul va avea loc pe Platoul Curții Domnești, de la ora 21:00

Suceava. Accident în municipiul Fălticeni – un șofer a rămas încarcerat

Un accident de circulație în urma căruia un bărbat...

FOTO. Trupa Holograf face spectacol la Piatra Neamț

Sute de nemțeni s-au adunat în această seară, 10...