0:00

Gheorghe Ștefan a restituit prejudiciul de 226.000 de euro și a primit 3 ani și 9 luni de închisoare, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiO primă sentință în dosarul ”Fabrica de timbre” în care au fost judecați pietrenii Gheorghe Ștefan și Mihai Chebac a fost pronunțată astăzi,. 22 iulie, de Tribunalul București. Instanța a luat act că suma de 226.967 euro primită de Gheorghe Ştefan în săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă a fost restituită și l-a condamnat pe acesta la 3 ani și 9 luni de închisoare.
Gheorghe Ștefan a fost trimis în judecată de procuroprii DNA alături de Cosmin Mihăilescu, director al sucursalei „Fabrica de Timbre” din cadrul Companiei Naționale Poșta Română S.A.(C.N.P.R.), omul de afaceri Marian Constantinof , Mihai Chebac, care era director al Direcției dezvoltare din cadrul C.N.P.R. și Dorin Laurian Firuti, administrator al S.C. Romkuvert S.R.L.

În iulie – august 2009, inculpatul Gheorghe Ștefan, primarul municipiului Piatra Neamț și vicepreședinte al unui partid politic, i-a propus inculpatului Constantinof Marian ca, în schimbul unor sume de bani, își va folosi influența pe lângă reprezentanții Companiei Naționale Poșta Română S.A (C.N.P.R.), astfel încât sucursala „Fabrica de Timbre” – C.N.P.R., să le atribuie unor societăți comerciale, controlate de omul de afaceri, contracte având ca obiect furnizarea de hârtie”, se arată în rechizitoiul DNA.

Procurorii susțin că Gheorghe Ștefan a intervenit pentru numirea lui Cosmin Dragoș Mihăilescu la conducerea „Fabricii de Timbre” și a lui MIhai Chebac la conducerea Direcției dezvoltare din C.N.P.R.

”În data de 02 noiembrie 2009, inculpatul Mihăilescu Cosmin Dragoș, în calitate de director al sucursalei Fabrica de Timbre, a încheiat, cu încălcarea legii, 12 contracte cu societățile comerciale controlate prin interpuși de inculpatul Marian Constantinof. În baza acestor contracte trebuia furnizată sucursalei „Fabrica de timbre”, materie primă (hârtie în role), eșalonat, vreme de un an”, susțin anchetatorii. ”După semnarea contractelor, inculpatul Mihăilescu Cosmin Dragoș a solicitat livrarea întregii cantități de hârtie, iar societățile comerciale furnizoare au emis facturi. (..) De asemenea, inculpatul Mihăilescu Cosmin Dragoș a semnat fraudulos sau a determinat semnarea de către subordonații săi a unor documente de recepție a hârtiei pretins furnizate de firmele inculpatului Constantinof Marian, dar și a unor documente de gestiune privind predarea hârtiei către S.C. Romkuvert S.R.L., în vederea prelucrării. S.C. Romkuvert S.R.L., prin reprezentantul său inculpatul Firuti Dorin Laurian, a confirmat recepția pentru prelucrare a 828.413 kg de hârtie, deși a primit doar o mică parte din această cantitate.
În concluzie, s-a constituit un circuit scriptic, fictiv (în mare parte) care atesta preluarea de către „Fabrica de timbre” a cantității de hârtie de la societățile comerciale ale lui Constantinof Marian și predarea ei spre prelucrare la S.C. Romkuvert S.R.L. (…) Prețul de achiziție a hârtiei a fost mai mare decât prețul de piață de la acel moment și, prin denaturarea procedurilor de achiziție publică, sucursala „Fabrica de Timbre” a cumpărat hârtie de la firme interpuse controlate de inculpatul Constantinof Marian și nu de la furnizorii tradiționali. În această manieră prețul de achiziție în baza celor 12 contracte a fost majorat artificial cu 1.643.191 lei, sumă care constituie prejudiciu suferit de C.N.P.R. Pentru a justifica retragerea de bani din conturile celor două societăți, inculpatul Constantinof Marian a simulat în prealabil, prin acte atribuite unui interpus al său, împrumuturi acordate acestor firme. S-a procedat astfel pentru ascunderea adevăratei naturi a provenienței banilor.
Din sumele încasate de cele două firme, inculpatul Constantinof Marian i-a remis inculpatului Gheorghe Ștefan, în perioada noiembrie – decembrie 2009, aproximativ 230.000 de euro”.

 

 

Articolul precedentDouă zile de necazuri cu furnizarea apei la Piatra Neamţ şi 4 comune
Articolul următorFOTO: Copac căzut peste 3 mașini, în municipiul Piatra Neamț