Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie i-au condamnat în primă instanţă, în dosarul Microsoft, pe omul de afaceri Nicolae „Niro” Dumitru la un an şi 6 luni cu suspendare, pe Gheorghe „Pinalti” Ştefan la 3 ani cu executare, pe fostul ministru al Comunicaţiilor Gabriel Sandu la doi ani de închisoare cu executare, pe omul de afaceri Dorin Cocoş la 2 ani cu executare.
Asta în condițiile în care fostul primar de Piatra Neamț, Gheorghe Ștefan, este singurul care și-a susținut continuu nevinovăția, ceilalți recunoscându-și vina și beneficiind, astfel, de reduceri la pedepse.
La ultimul termen al procesului, procurorul de ședință a solicitat condamnarea la închisoare cu executare a celor patru și confiscarea specială a unor sume de bani – 2 milioane euro de la Gabriel Sandu, 2 milioane euro de la Dorin Cocoș, 7,5 milioane dolari și 2 milioane euro de la Nicolae Dumitru și 4 milioane euro de la Gheorghe Ștefan. Avocaţii au cerut fie condamnarea clienţilor lor la pedepse cu suspendare, fie achitarea.
Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nu este definitivă și poate fi contestată.
Potrivit Hotnews, judecătorii au hotărât confiscarea a 1 milion de euro de la Nicolae Dumitru “Niro”, 2,19 mil. euro de la Sandu, 3,9 mil. euro de la Cocoș și 3,9 mil. euro de la Gheorghe Ștefan.
Judecătorii ÎCCJ au terminat de judecat pe 9 martie dosarul Microsoft și au anunțat că vor da sentința pe 24 martie.
(ZCH News)