285127927 123374350374165 527030688269645113 n CopyLiga Aleșilor Locali, desfășurată săptămâna trecută, a marcat o nouă etapă în dezvoltarea comunităților locale, obiectiv major asumat de Partidul Naţional Liberal.

Prezidată de premierul Nicolae Ciucă și de prim-vicepreședintele PNL, Gheorghe Flutur, activitatea s-a centrat pe mecanismele principalelor programe de dezvoltare aflate în derulare: Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny” și Planul Național de Redresare și Reziliență.

De asemenea, au fost discutate și toate celelalte axe de finanțare posibile, pentru ca toate fondurile europene puse la dispoziție să fie atrase și folosite.

Miniștrii Guvernului Ciucă au oferit primarilor toate explicațiile solicitate, astfel încât programele de dezvoltare a comunităților să fie accelerate și implementate cât mai rapid.

Delegația nemțeană a fost alcătuită din primarii liberali, consilierii județeni, cei doi subprefecți și senatorul Eugen Țapu-Nazare.

O surpriză extrem de plăcută a fost prezența la această întâlnire, în calitate de invitați, a primarilor nemțeni de la Săbăoani, Florin Virga, de la Tazlău, Ion Nechita, și de la Gârcina, Mihai Gavril Gontaru.

Am o strânsă relație de prietenie cu ei, sunt oameni tineri care împărtășesc valorile de dreapta, cu un puternic profil liberal și care sunt interesați de dezvoltarea comunelor pe care le conduc.

Sunt convins că împreună cu ei și cu colegii liberali, consolidăm o puternică echipă, care construiește viitorul în județul Neamț.

283265841 123374537040813 8987026475440901350 n CopyLa nivel național, echipa Partidul Național Liberal s-a întărit prin alegerea, ca secretar general, a ministrului Lucian Bode, un om care a ajutat mult județul Neamț și cu care am dezvoltat o puternică relație de prietenie și colaborare.

De asemenea, alegerea lui Dan Motreanu în funcția de prim-vicepreședinte este încă o dovadă a seriozității și maturității Partidului Național Liberal.

„Uniți pentru o Românie puternică și stabilă” înseamnă să promovăm toate proiectele, politicile economice și sociale pe care ni le-am asumat, obiectivul fiind construcția unei Românii moderne.

Și știu sigur că vom reuși!

George Lazăr, președinte PNL Neamț

Articolul precedentPre-oficial: între 3 și 10 note pe an per disciplină, fără teze și cu „totală autonomie” pentru profesor
Articolul următorMână de aur: A furat bijuterii de 7.000 de lei!
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.