pietricica turism

enescu

* “Era tipul renascentist, cumula un talent fabulos”, spunea despre Enescu compozitorul şi muzicologul Viorel Cosma

“Cânta 52 de volume de Bach pe de rost”. Cuvintele despre George Enescu aparţin compozitorului şi muzicologului Viorel Cosma, cel care l-a cunoscut foarte bine pe compozitor. “Enescu a fost o faptură cu totul excepţională. Avea o memorie fantastică. Bela Bartok i-a dat, odată, în tren, o partitură. Enescu a citit-o atent, de câteva ori – până la destinaţie , apoi, i-a returnat-o. A doua zi, a cântat-o din prima, fără s-o mai deschidă. Cânta cincizeci şi două de volume de Bach pe de rost. Dirija Wagner pe dinafară. Era parcă venit din altă lume. Cânta din gură, cânta la fluier, la pian, la vioară, la violoncel, la flaut, la corn, la orgă. Era un poli-instrumentist. Avea, tot timpul, ce povesti. Era glumeţ, spontan, făcea poezii, epigrame şi cuplete. Avea dar literar şi dar de desenator. Era un excelent caricaturist. Era tipul renascentist, cumula un talent fabulos. Avea maniere, ştia să fie elegant când se cerea, dar era şi nepretenţios, de o mare modestie. Când pleca în turnee, nu-şi lua bilet la vagonul de dormit. Se culca la clasa a doua, întins pe scaune, aşa cum era îmbrăcat. Mergeau colegii lui şi-l rugau pe şeful de vagon să nu mai bage pe altcineva în compartiment, fiindcă «maistrul doarme un pic că ari concert la Botşieni». Când ajungea, cu pantalonii necălcati, se suia direct în trăsură şi gonea la hotel. Era gurmand. Îi plăcea mâncarea bună. Şi îi plăceau mult femeile. Era un bărbat foarte frumos şi dorit. Când se terminau concertele, năvăleau femeile pe el să-l invite la ele, să ia masa. În mare parte din fotografii, apare alături de femei frumoase din societatea înaltă. A avut nu ştiu câte propuneri de căsătorie. A avut şi o fată din flori, despre care nu s-a ştiut nimic în timpul comunismului, Maruca Cantacuzino. Fata lui a fost croitoreasă la Opera Română, de unde a ieşit la pensie. A murit în Bucuresti. A fost o fiinţă foarte modestă, care nu s-a bătut niciodată cu nimeni să demonstreze nimic. S-a mulţumit cu condiţia ei… Marea lui dragoste a fost Maruca Cantacuzino, pe care a iubit-o ca un nebun. A cunoscut-o, din câte se pare, la Peleş, prin 1911-1913, în cercurile Reginei Maria, de care ea era foarte apropiată. Maruca era căsătorită cu Mişu Cantacuzino, care se pare că ştia de idila ei cu Enescu. Mişu a murit, în 1928, într-un accident de automobil. Tot atunci, Maruca l-a cunoscut pe Nae Ionescu, de care s-a îndrăgostit, la rândul ei, nebuneşte. Lângă el, cum mărturisea în jurnalul ei, simţea cum ameţeşte, ghicind, sub pielea lui, pe însuşi Lucifer. Relaţia lor a durat şapte ani, iscând gelozii cumplite din partea lui Enescu, cu care a întrerupt şi reluat legătura, de foarte multe ori. Enescu a aşteptat-o, însă, răbdător. Ce fascinaţie trebuie să fi exercitat această femeie asupra acestor bărbaţi, ambii mai mici ca ea! Enescu – cu 3 ani, Ionescu – cu 12! Când acesta din urmă a părăsit-o, Maruca s-a îmbolnăvit de nervi. Enescu s-a întors din străinatate, a întrerupt toate concertele ca să se ocupe de ea şi a dus-o la tratament, la Viena. De abia în 1938, i-a acceptat Maruca cererea în căsătorie. A fost o nuntă foarte mică. Au locuit împreună la Palatul Cantacuzino, moştenit de la Mişu, dar nu în odăile mari, somptuoase, ci în căsuţa din spate, în fostele camere ale servitorilor. Apoi, au plecat la Paris”. (N. SAVA)