Gelozia poate împinge oamenii la comportamente extreme, depășind uneori chiar și limitele legale. Un bărbat de 39 de ani, din Târgu Neamţ, a confecţionat şi-a montat în maşina unei tinere de 22 de ani, din Păstrăveni, un dispozitiv prin care intercepta şi asculta convorbirile telefonice ale acesteia.
Acesta este cercetat penal pentru violarea vieţii private şi violarea secretului corespondenţei, după ce, ieri, 28 septembrie poliţiştii de la Investigaţii Criminale s-au sesizat din oficiu.
În urma controlului efectuat în autoturismul tinerei, a fost descoperit dispozitivul în cauză.
În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, iar astăzi, urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Neamț, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.
Angela Croitoru
Sursă foto: Shutterstock