WhatsApp Image 2024 06 01 at 13.00.49Vineri, 31 mai, Gavril Florescu, fostul președinte al Cooperației Târgu-Neamț, a decedat.

Acesta a ajuns președinte al Cooperației (actualul Supercoop) în anul 1989 și a reușit, grație cunoștințelor sale și a unei excelente organizări să ducă societatea în top, obținând ani la rând locul întâi pe țară, la nivel de cooperații.

Comunitatea din Târgu-Neamț a pierdut un om important, care a dat dovadă de multe fapte de filantropie, necunoscute opiniei publice. Acesta nu a dorit niciodată să-și facă un titlu de glorie, prin faptele sale sociale dedicate oamenilor cu situații materiale precare.

Ionut Florescu, președintele actual al Supercoop Târgu-Neamț a declarat: „Un tată și un bunic model, un manager desăvârșit, un om inteligent și cu o vastă cultură generală, un om cu caracter și demnitate. Acesta a fost Gavril Florescu, pentru noi toți. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Gavril Florescu ar fi împlinit în luna octombrie 70 de ani.

Articolul precedentFOTO. Cei mici au sărbătorit 1 Iunie alături de polițiști, pompieri și jandarmi
Articolul următorFoto-Video: Ziua Copilului, sărbătorită și în Agapia
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.