Un localnic din comuna Zănești a fost găsit decedat sâmbătă (30 martie) seara, lângă o bancă, vizavi de cimitir. Bărbatul, în vârstă de 44 de ani, nu a mai putut fi resuscitat de echipajul ambulanței chemat de un trecător, care s-a apropiat de bărbatul căzut. “În ziua de 31 martie 2018, în urma apelului de la ora 21:43, la locul solicitării s-a deplasat un echipaj de la Stația de Ambulanță Piatra-Neamț, care a găsit pacientul, un bărbat în vârstă de 44 de ani, din Zănești, în stop cardio-respirator, fără răspuns la manevrele de resuscitare, lăsat la locul solicitării”, a declarat asistenta șefă Mihaela Olaru, din cadrul Serviciului de Ambulanță Neamț. Martorii de la barul din zonă au spus polițiștilor care au venit la solicitare că bărbatul ieșise din local de aproximativ o oră. În tot acest timp, se pare că nimeni din cei care l-au văzut căzut nu a catadicsit să sune la 112. Necropsia va stabili cauza decesului. (C.I.)