Garcia, rechemat să joace… de toți banii

Lucas Garcia - la minge

Lotul Ceahlăului pleacă azi, la ora 10, către Târgu Jiu, iar managerul Florin Marin a renunțat la obișnuita conferință de presă înaintea etapei de campionat. Echipa pietreană va face o escală la Mediaș, unde are programat mâine un antrenament, iar apoi, va continua drumul către Târgu Jiu, unde va disputa sâmbătă meciul cu Pandurii, din cadrul etapei a III-a. Meciul va fi televizat cu începere de la ora 18.30, în direct pe Look Plus TV.

Florin Marin nu-l poate utiliza pe atacantul Cârjan, suspendat două etape după cartonașul roșu primit în meciul cu ASA Tg. Mureș, dar l-a rechemat de la echipa a doua pe mijlocașul ofensiv Lucas Garcia. Acesta s-a plâns presei iberice de tratamentul pe care l-a avut de suportat la Ceahlăul și a amenințat conducerea echipei pietrene că va fi reclamată la FIFA, dacă nu i se vor achita restanțele financiare. Pentru a evita intrarea clubului în insolvență, managerul Florin Marin l-a chemat ”să joace de toți banii”, cum spun fotbaliștii.

„După tot ce am păţit aici, mi-am pierdut şi această plăcere, pasiunea de a juca”, susţinea mijlocaşul sud-american, la momentul când fostul antrenor Marin Barbu a decis să-l trimită sub comanda lui Ovidiu Marc la Ceahlăul II.

Argentinianul Lucas Garcia era hotărât să părăsească FC Ceahlăul, cât mai repede posibil. „Tot ce îmi doresc e să găsesc o echipă unde să joc”, declarase mijlocașul argentinian în vârstă de 26 de ani. (Cristi SOROCEANU)

Autor:

Ultima ora

Grădina cu ii revine la Muzeul de Etnografie din Piatra Neamț

Muzeul de Etnografie din Piatra Neamț găzduiește astăzi cea...

Patru ani de intervenții la Roznov: peste 8.100 de misiuni pentru 68.000 de locuitori

Pe 20 iunie 2022, pompierii nemțeni deschideau un nou...

Intervenție Salvamont în Ceahlău. O persoană cu probleme medicale este evacuată

Salvamont Neamț intervine în aceste momente în Masivul Ceahlău,...

Căldură mare în Moldova, în acest week-end. De luni, revin ploile!

se va afla sub un val de căldură, cu disconfort termic, iar de mâine  revin ploile. Mai întâi la munte, duminică, 21 iunie, apoi în întreaga regiune, va fi instabilitate atmosferică cu vânt și ploi repezi de vară.

Grădina cu ii revine la Muzeul de Etnografie din Piatra Neamț

Muzeul de Etnografie din Piatra Neamț găzduiește astăzi cea...

Intervenție Salvamont în Ceahlău. O persoană cu probleme medicale este evacuată

Salvamont Neamț intervine în aceste momente în Masivul Ceahlău,...

Căldură mare în Moldova, în acest week-end. De luni, revin ploile!

se va afla sub un val de căldură, cu disconfort termic, iar de mâine  revin ploile. Mai întâi la munte, duminică, 21 iunie, apoi în întreaga regiune, va fi instabilitate atmosferică cu vânt și ploi repezi de vară.

FOTO Suceava Incendiu devastator la Ostra

Noapte albă pentru pompierii militari de la Gura Humorului,...

Neamț Biciclist lovit mortal în trafic, la Cotu Vameș

Vineri, 19 iunie, în jurul orei 9:20, o tânără,...