Gara Târgu Neamț, stație peco improvizată (?)

gara targ (1)

Mai mulți târgnemțeni ne-au sesizat că la Gara din oraș se petrec lucruri neortodoxe și neaccizate, în preajma rezervorului cu motorină amplasat aproape de clădirea principală. Oamenii spun, evident sub protecția anonimatului, că inclusiv angajați ai Gării își parchează mașinile strategic în dosul clădirii și, odată cu lăsarea întunericului, se apucă de scos motorină din rezervor în bidoane. Că se fură poate nu i-ar fi deranjat foarte mult pe cetățenii din zonă, dar i-a scos din sărite neglijența de care dau dovadă ”făptuitorii”, adică își aprind țigările taman când sunt în mijlocul ”operațiunii”. Nu-i vorbă, sunt și alții, călători sau doar trecători prin zonă, care mai fumează când trec pe lângă rezervorul cu pricina, ceea ce alimentează spaima oamenilor, ca nu cumva într-o zi, Doamne ferește!, să explodeze.

”De multe ori, când trecem prin zona Gării, la ore târzii, vedem unii ceferiști cum își încarcă bidoane de motorină de la rezervor. Ar trebui să-i întrebe cineva dacă nu e un pericol public acel rezervor de motorină, că e la distanță foarte mică de blocuri (blocurile ANL – n.red.). Apoi, mai sunt și țiganii care își fac nevoile prin jurul Gării și, mai mult de atât, au devastat și locul de joacă de lângă spălătoria auto. Cineva trebuie să se sesizeze și să ia măsuri”, a spus unul din cunoscătorii ”fenomenului”, că lucrează pe timp de noapte la o firmă învecinată cu gara și știe multe, și vede multe.

Am fost la fața locului și am încercat să luăm legătura cu cineva din conducerea stației CFR Târgu Neamț, dar nu era nimeni care să poată oferi o declarație oficială. Am aflat, totuși, că stația Târgu Neamț a fost concesionată de CFR către SC Regio Trans SRL. Deci, este o Gară privată, cum s-ar spune. Chiar dacă, potrivit evidențelor de la Taxe și Impozite Târgu Neamț, CFR SA este cel mai mare contribuabil la bugetul local: numai în ultimul an a cotizat cu 200.000 lei noi.

Ca să avem și o perspectivă ceferistă asupra problemei ridicate de cetățeni, am stat de vorbă cu Costel Șoldan, de profesie inginer CFR, de ocupație mai recentă consilier local din partea PP-DD, care are suficientă experiență cât să spună, cu mâna pe inimă, că niciun angajat al Gării Târg nu poate fura motorină: ”Nu cred așa ceva. E totul computerizat, este un cod ca să poți lua motorină. Nu e adevărat ce se spune. Orice cantitate scoasă se înregistrează. Iar din buzunarul unui privat, nu văd cum să poți lua. Dacă era de stat, poate mai credeam”.

gara targ (2)

gara targ (3)

C.T. STURZU

Autor:

Ultima ora

Călătorie la 1900 – Elite la răscruce de veacuri. O nouă manifestare la Castelul Sturdza, la granița cu Neamțul

Simbol al arhitecturii neogotice din Moldova, Castelul Sturdza de...

Soluția ISJ Neamț pentru criza apei din zona Târgu Neamț – două școli vor avea cursuri online

Două unități de învățământ vor avea cursuri online la...

Neamț. 7,25 m³ de lemn de fag pentru foc, în valoare de 1.906 lei, „indisponibilizat de polițiști”

Existând „suspiciuni cu privire la cantitatea de material lemnos transportată și cea înscrisă în avizele de însoțire”, s-a cerut ajutorul lucrătorilor Ocolului Silvic Borca, pentru a inventaria cantitatea de lemn de fag transportată, potrivit informațiilor oferite de un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Neamț.

Culoar climatic din Piatra Neamț murdărit cu „slime” de un copil

Culoarele climatice inteligente au apărut în Piatra Neamț în ultimele săptămâni și au fost menite să ofere trecătorilor posibilitatea de a se răcori cu ajutorul apei pulverizate, când temperatura exterioară atinge 27 grade Celsius. Unul dintre acestea a fost instalat în zona Spitalului Județean Neamț și, conform unui comunicat al Primăriei Piatra Neamț, a fost vandalizat miercuri, 2 septembrie.

O mașină a ars ca o torță la Vânători-Neamț

Un autoturism a luat foc pe un teren viran...