0:00

Gândirea PSD-istă amenință proiectele europene din Neamț, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Județul Neamț este pe punctul de a rata un proiect european în valoare de câteva zeci de miliarde de lei din cauza majorității PSD-PDL-PP-DD din Consiliul Județean. Consilierii acestei majorități nu s-au prezentat ieri la ședința extraordinară, convocată tocmai pentru a aproba documentele necesare depunerii respectivului proiect în vederea finanțării. Este vorba despre proiectul intitulat ”Îmbunătățirea capacității și calității sistemului de intervenție în situații de urgență în condiții de iarnă”, ce are în vedere achiziționarea a 24 de freze de zăpadă și a 6 autovehicule cu șenile. Proiectul urmează să fie depus de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Euronest, al cărui membru este și județul Neamț. Termenul limită de depunere este 28 aprilie, ceea ce înseamnă că, până pe 17 aprilie, era nevoie de o hotărâre a CJ Neamț prin care să se aprobe bugetul de cheltuieli și contractul de finanțare.

Consilierii județeni PSD-PDL-PP-DD nu au vrut însă să audă cu niciun chip de niciun proiect, reținuți fiind, probabil, de gândirea profundă care-i solicită la întocmirea caietului de sarcini privind desemnarea unui operator care să se ocupe de depozitul de gunoaie de la Girov. Care caiet de sarcini a reprezentat un alt punct pe ordinea de zi a ședinței de ieri, dar care, pentru a 6-a oară, a fost pasat. Boicotul de la ședință și obstacolele puse în proiectul european de interes pentru Neamț a stârnit revolta celor 11 consilieri care s-au dus la ședință, dar și a președintelui Culiță Tărâță.

”Această ședință era foarte importantă și vă explic și de ce. Contractul de finanțare trebuie semnat până la sfârșitul lunii aprilie și, dacă până pe 17 aprilie, Euronest nu primește hotărârea de consiliu, județul Neamț pierde contractul de finanțare. Azi, colegii de la PSD, PP-DD și PDL, mai puțin dl. Dumitrașcu care este aici în sală, toți în înțelegere cu PSD, au primit sarcină de partid să nu participe. Am rugat-o pe dna. secretar Soroceanu să vorbească cu liderul de grup, cu Dan Vasile Constantin, și să-i explice despre ce este vorba. În schimb, Dan Vasile Constantin i-a spus că l-a întrebat pe directorul ADRNE, dl. Apostol, și acesta i-a spus că nu este nicio problemă și că se poate depune proiectul și la sfârșitul lunii. Eu, la rândul meu, am vorbit cu directorul ADRNE, dl. Apostol și m-a întrebat cine este dl. Dan Vasile Constantin, pentru că nu a auzit de el și nici nu-l cunoaște. Cred că boicotarea acestei ședințe nu își avea rostul. Din nou proiectul cu deșeurile nu a fost discutat. Este pentru a șasea oară și le-am spus tuturor că dacă consideră că ceva nu este în regulă, să spună și să înlocuim. Nu au venit cu nimic, cu nicio modificare. Probabil nu și-au rezolvat aranjamentele personale sau de grup. Și apoi mai este și problema vacantării locului dlui. Vasiloiu. Dar ce nu este clar? Instanța a decis, iar noi trebuie să declarăm locul vacant. Nu văd motivul pentru care au boicotat ședința. Vreau să menționez răspicat pentru toată lumea: președintele CJ și consilierii județeni nu au în atribuții să se implice în întocmirea documentelor petru participarea la licitații. Este clară treaba. Eu, personal, fac apel la toate organele statului să supravegheze și să se implice în aceste probleme, pentru că lucrurile nu sunt tocmai ortodoxe. Pe 15 mai trebuie închise gropile intermediare de gunoi. Și atunci vom duce gunoiul în alte județe. Pe banii cui? Nu ai lui Arsene, nu ai lui Ștefan, ci pe banii contribuabililor! Este pentru a șasea oară! Lumea își pune întrebări. Hai totuși să dezlegăm calul de gard!”, a spus președintele CJ Neamț, Culiță Tărâță celor prezenți în sala de ședințe. Desigur, cei prezenți i-au împărtășit opinia. Pe ceilalți trebuia să-i fi convins, numai că nu în lipsă.

Irina CĂLIN

Articolul precedentAstăzi, slujba de înmormântare a Mântuitorului
Articolul următorŢara are nevoie de vreo 300 de jandarmi