Duminică, 20 august, sute de vânătoreni, dar și locuitori din localitățile limitrofe, s-au adunat în zona Nuci din Braniște, pentru a participa la cea de-a XII-a ediție a Zilelor Comunei Vânători-Neamț – “Joc și voie bună în Ținutul Zimbrului”.
După ce părintele protopop Nicolae Axentioi a oficiat o slujbă religioasă, pe scenă au urcat oficialități locale și județene, care au dorit să transmită un mesaj de bine celor prezenți. Senatorul Emilia Arcan, deputatul Dan Andrușcă, vicepreședintele Consiliului Județean, Laurențiu Dulamă, consilierul județean Vasile Nica, primarul de Timișești, Vasile Mărculeț, fostul primar de Agapia, Neculai Nastasă, fostul inspector general al ISJ, prof. Emil Creangă, Viorel Bălțătescu și Vasile Luculescu, de la Târgu-Neamț, consilierul personal al președintelui CJ, Octavian Bărbuleț, câțiva consilieri locali au fost invitați pe scenă de către primarul Adriana Petrariu și viceprimarul Vasile Coșofreț.
„Vreau să mulțumesc bunului Dumnezeu pentru rezultatele de anul trecut, Sfintei Teodora protectoarea comunei noastre și sperăm ca bunul Dumnezeu să rânduiască toate cele bune pentru toți locuitorii comunei Vânători și pentru toți românii de pretutindeni. La acest eveniment ne dorim să facem cunoscut ceea ce avem mai bun în comuna noastră. Obiceiurile, copiii noștri, oamenii noștri dragi și frumoși din Vânători, și nu în ultimul rând peisajele din comună”, a spus primarul Adriana Petrariu.
Înainte de a da cuvântul invitaților, primarul comunei a făcut un apel la comercianți și la toți cei prezenți să-și arunce resturile în pungi speciale de gunoi: „Am rugămintea la toți comercianții și la toți cei prezenți să aruncați resturile și gunoaiele în pungi și să nu le aruncați pe jos. Ne dorim să lăsăm un aspect plăcut la final”.
După premierea cuplurilor care împlinesc 50 de ani de căsătorie, a copiilor născuți din august 2016 până în august 2017 și premierea copiilor cu merite deosebite la învățătură, într-o atmosferă câmpenească, cu grătare, bere și voie bună, rând pe rând, au urcat pe scenă formații și soliști locali. Corul „Vânătorii lui Ștefan cel Mare”, dirijați de Cristina Petrariu, Grupul Vocal instrumental „Muguri noi”, instruiți de prof. Nadia Sângeap, trupele de dans modern „Dinamic” și „Ardent”, instruiți de prof. Doina Paga sau tinerele talente locale Ioniță Daniela, Cucoș Răzvan, Olteanu Adina-Geanina, Gheorghiță Ayana și Gheorghiță Maya.
De departe, recitalurile lui Aurel Tamaș, Antonia și mai ales muzica îndrăgitei artiste Anastasia Lazariuc au animat toată suflarea prezentă. Seara s-a încheiat cu un foc de tabără și aceeași voie bună. De remarcat și profesionalismul reprezentanților unor instituții, care au asigurat liniștea și ordinea publică: Jandarmeria, Poliția Locală și Poliția Națională. (C.T. STURZU)