Joi, 18 august, la Parcul Natural Vânători-Neamț, s-a sărbătorit Ziua Zimbrului. Gazda evenimentului a fost Sebastian Cătănoiu, șeful Parcului Natural Vânători-Neamț, alături de primarul comunei Vânători-Neamţ, Adriana Petrariu. Printre invitați, s-au numărat primarul comunei Bălțătești, Viorel Ursache, Daniel Gavriloaia, șeful Asociației „Valea Ozanei”, reprezentanți ai Direcției Silvice Neamț, dar și micii actori de la Centrul Cultural „Petre Țuțea” din Rădăuți. Manifestarea a început la ora 11:00 cu o prezentare a biodiversității Parcului Natural de la Vânători, realizată de Răzvan Deju, din cadrul Parcului Natural.
A doua parte a manifestării a constat într-un concurs gastronomic, intitulat sugestiv „Sarea în bucate”, la care au luat parte profesori și elevi ai școlilor din comună. Manifestarea a continuat cu un spectacol de păpuși oferit de Centrul Cultural „Petre Țuțea” din Rădăuți.
„Vă mulțumesc că sunteți astăzi alături de noi și mulțumim bunului Dumnezeu că avem posibilitatea să organizăm astfel de manifestări. Astăzi, este de fapt prima parte a manifestării dedicate celei de-a XI-a ediții a Zilelor Comunei Vânători-Neamț, ce va avea loc duminică”, a declarat Adriana Petrariu, primarul comunei Vânători-Neamț.
„Colegul meu va face o prezentare a ceea ce înseamnă biodiversitatea Parcului Natural Vânători-Neamț. În aceste locuri, în aceste păduri de aici, se ascund locuri minunate, locuri unicat în România”, a adăugat Sebastian Cătănoiu, șeful Parcului Natural Vânători-Neamț.
În timpul prezentării filmului referitor la biodiversitatea Parcului Natural, un grup de turiști străini a cumpărat bilete, pentru a vedea zimbrii de la Vânători-Neamț.
Parcul Natural Vânători-Neamț deține o diversitate de specii de floră și faună, cât și habitate naturale. Arealul este destinat protejării moștenirii naturale, spirituale și culturale a zonei, gospodăririi durabile a pădurilor, conservării peisajului și tradițiilor locale, reintroducerii marilor ierbivore sălbatice extincte în fostele areale naturale și încurajării turismului bazat pe aceste valori. Aflat parcă la granița dintre realitate și basm, Ținutul Zimbrului adăpostește o moștenire spirituală și naturală fără de preț. Reintroducerea zimbrului în libertate, după ani de eforturi, este chiar o poveste devenită realitate. (C.T. STURZU)