Colegiul Tehnic „Ion Creangă” Târgu Neamţ a sărbătorit, la sfârșitul acestei săptămâni, 60 de ani de existență. Au fost două zile de sărbătoare pentru profesorii și elevii renumitei instituții de învățământ, cât și pentru oaspeții de seamă. Dacă joi, 18 mai, manifestările au avut loc la liceu, vineri manifestările s-au mutat la Casa Culturii „Ion Creangă”, unde a avut loc cea de-a VIII-a ediție a proiectului național „Creangă… la el acasă!”.

Printre oaspeții de seamă s-au numărat prof. univ. Constantin Parascan, prof. conf. univ. Cristina Dascălu, asistent univ. dr. Cosmin Iațeșen. La eveniment, au mai participat și reprezentanți ai administrației locale sau ai mai multor instituții de învățământ din oraș, cum ar fi: viceprimarul Vasile Apopei, city-managerul Geanina Fedeleș, prof. Elena Laiu, inspector şcolar general adjunct al ISJ Neamț, prof. Karina Cojocariu, directorul Liceului „Vasile Conta” şi prof. Adina Margine, directorul Colegiului Național „Ștefan cel Mare”. Gazde au fost prof. Gheorghe Apetrei, directorul Colegiului Tehnic „Ion Creangă” și profesorii Adina Timofte și Mihaela Toma.

„O astfel de activitate nu se poate face fără munca unei echipe. Sunt foarte fericită că sunt profesor la Colegiul Tehnic «Ion Creangă» și că fac parte dintr-un colectiv de profesori minunați. Am 10 colege de catedră minunate”, a declarat prof. Adina Timofte.

„Acest proiect se derulează de 8 ani. Este un proiect extraordinar. Felicitări directorului și profesorilor! Eu am participat de la prima ediție a acestui proiect și mă simt emoționat”, a precizat prof. Constantin Parascan.

„Aceste minunate manifestări nu ar fi fost posibile fără munca unei echipe: profesori și elevi. Vă mulțumesc că ați reușit să fiți aproape de noi”, a spus prof. Gheorghe Apetrei, directorul Colegiului Tehnic „Ion Creangă”. (C.T. STURZU)

Lista câștigătorilor

Marele Premiu al ediției 2017 a fost obținut de elevii școlii nr. 1 din Cordăreni, Botoșani, pentru dramatizarea după povestea ,,Dănilă Prepeleac” și pentru Ansamblul ,,Cordăreanca”.
Secţiunea I, Creaţie literară, cuprinde un concurs de poezie, proză scurtă, eseu, pamflet, text dramatic şi prelucrare folclor. Au fost jurizate peste 600 de creații ale elevilor și au fost premiați 30% dintre lucrări.
PREMII SECȚIUNEA CREAȚII 2017
PREMIUL I
1. Bretea Cristian, Liceul Teoretic „Grigore Moisil”, Tulcea, județ Tulcea, profesor coordonator Oana
Gabriela Agache
2. Toma Cosmina, Liceul Teoretic „Grigore Moisil”, Tulcea, județ Tulcea, profesor coordonator Oana
Gabriela Agache
3. Laiu Ștefan, Liceul „Vasile Conta”, Tg. Neamț, județ Neamț, profesor coordonator Daniela Cristea
4. Vartic Ivona-Casiana, Școala Gimnazială Domnească„Grigore Ghica-Vodă”, Tg. Neamț, județ
Neamț, profesor coordonator Anca Maftei
5. Gabriela Moisii, Liceul „Vasile Conta”, Tg. Neamț, județ Neamț, profesor coordonator Oana Filip
6. Sinculei Iordana Ioana, Seminarul Teologic Liceal „Sfântul Ioan Iacob”, Dorohoi, județ Botoșani,
profesor coordonator Gianina Butescu
7. Apopei Teodor, Colegiul Național „Ștefan cel Mare”, Tg. Neamț, județ Neamț, profesor coordonator
Elisabeta Pascu
PREMIUL II
1. Danilov Oana-Maria, Liceul Teoretic „Grigore Moisil”, Tulcea, județ Tulcea, profesor coordonator
Oana Gabriela Agache
2. Hizanu Mădălina, Liceul Teoretic „Grigore Moisil”, Tulcea, județ Tulcea, profesor coordonator Oana
Gabriela Agache
3. Ghiba Andreea-Flaviana, Colegiul Național „Ștefan cel Mare”, Tg. Neamț, județ Neamț, profesor
coordonator Filioreanu Nicoleta
4. Moroșanu Andreea-Aurelia, Colegiul Național „Ștefan cel Mare”, Tg. Neamț, județ Neamț, profesor
coordonator Olariu Mihaela
5. Hanganu Maria-Magdalena Liceul „Vasile Conta”, Tg. Neamț, județ Neamț, profesor coordonator
Daniela Cristea
6. Anușca Andrei, Școala Gimnazială Domnească„Grigore Ghica-Vodă”, Tg. Neamț, județ Neamț,
profesor coordonator Anca Maftei
7. Acatrinei Iustin Mihai, Școala Gimnazială Grumăzești, județ Neamț, profesor coordonator Hizanu
Elena
8. Ungureanu Dumitru George, Seminarul Teologic Liceal „Sfântul Ioan Iacob”, Dorohoi, județ
Botoșani, profesor coordonator Cristina Ionela Ignat
PREMIUL III
1. Arhipencu Raluca Maria, Liceul Teoretic „Grigore Moisil”, Tulcea, județ Tulcea, profesor
coordonator Oana Gabriela Agache
2. Roșu Mihai Tudor, Liceul Teoretic „Grigore Moisil”, Tulcea, județ Tulcea, profesor coordonator
Oana Gabriela Agache
3. Cotfasă Lavinia-Elena, Colegiul Național „Ștefan cel Mare”, Tg. Neamț, județ Neamț, profesor
coordonator Nuțu Elena-Mirela
4. Botez Ana Daria, Liceul „Vasile Conta”, Tg. Neamț, județ Neamț, profesor coordonator Daniela
Cristea
5. Stăcescu Claudia, Școala Gimnazială Domnească„Grigore Ghica-Vodă”, Tg. Neamț, județ Neamț,
profesor coordonator Anca Maftei
6. Chitic Adelina, Liceul „Vasile Conta”, Tg. Neamț, județ Neamț, profesor coordonator Oana Filip
7. Ifrim Loredana, Școala Gimnazială nr.1, Răucești, județ Neamț, profesor coordonator Ungureanu
Rodica-Alina
8. Precob Miruna Melania, Seminarul Teologic Liceal „Sfântul Ioan Iacob”, Dorohoi, județ Botoșani,
profesor coordonator Gianina Butescu

MENȚIUNE
1. Franț Cristiana Ștefana, Liceul Teoretic „Grigore Moisil”, Tulcea, județ Tulcea, profesor coordonator
Oana Gabriela Agache
2. Dore Andreea, Liceul Teoretic „Grigore Moisil”, Tulcea, județ Tulcea, profesor coordonator Oana
Gabriela Agache
3. Darie Elena, Seminarul Teologic Liceal „Sfântul Ioan Iacob”, Dorohoi, județ Botoșani, profesor
coordonator Cristina Ionela Ignat
4. Micața Iuliana, Seminarul Teologic Liceal „Sfântul Ioan Iacob”, Dorohoi, județ Botoșani, profesor
coordonator Cristina Ionela Ignat
5. Zăhărescu Dan Dumitru, Seminarul Teologic Liceal „Sfântul Ioan Iacob”, Dorohoi, județ Botoșani,
profesor coordonator Cristina Ionela Ignat
6. Borisov Andreea-Miruna, Liceul Teoretic „Grigore Moisil”, Tulcea, județ Tulcea, profesor
coordonator Oana Gabriela Agache
7. Ignat Ștefana, Școala Gimnazială nr.1, Răucești, județ Neamț, profesor coordonator Ungureanu
Rodica-Alina
8. Monu Elena, Școala Gimnazială nr.1, Răucești, județ Neamț, profesor coordonator Ungureanu

Premiul I
o Bretea Cristian, Toma Cosmina, Liceul Teoretic „Grigore Moisil”, Tulcea, județ Tulcea, prof. Oana Gabriela Agache
o Laiu Ștefan, Liceul „Vasile Conta”, Tg. Neamț, județ Neamț, prof. Daniela Cristea
o Vartic Ivona-Casiana, Școala Gimnazială Domnească„Grigore Ghica-Vodă”, Tg. Neamț, județ Neamț, prof. Anca Maftei
o Gabriela Moisii, Liceul „Vasile Conta”, Tg. Neamț, județ Neamț, profesor coordonator Oana Filip
o Sinculei Iordana Ioana, Seminarul Teologic Liceal „Sfântul Ioan Iacob”, Dorohoi, județ Botoșani, profesor coordonator Gianina Butescu
o Apopei Teodor, Colegiul Național „Ștefan cel Mare”, Tg. Neamț, județ Neamț, profesor coordonator Elisabeta Pascu
Premiul al II-lea
o Danilov Oana-Maria, Liceul Teoretic „Grigore Moisil”, Tulcea, județ Tulcea, profesor coordonator Oana Gabriela Agache
o Hizanu Mădălina, Liceul Teoretic „Grigore Moisil”, Tulcea, județ Tulcea, profesor coordonator Oana Gabriela Agache
o Ghiba Andreea-Flaviana, Colegiul Național „Ștefan cel Mare”, Tg. Neamț, județ Neamț, profesor coordonator Filioreanu Nicoleta
o Moroșanu Andreea-Aurelia, Colegiul Național „Ștefan cel Mare”, Tg. Neamț, județ Neamț, profesor coordonator Olariu Mihaela
o Hanganu Maria-Magdalena Liceul „Vasile Conta”, Tg. Neamț, județ Neamț, profesor coordonator Daniela Cristea
o Anușca Andrei, Școala Gimnazială Domnească„Grigore Ghica-Vodă”, Tg. Neamț, județ Neamț, profesor coordonator Anca Maftei
o Acatrinei Iustin Mihai, Școala Gimnazială Grumăzești, județ Neamț, profesor coordonator Hizanu Elena
o Ungureanu Dumitru George, Seminarul Teologic Liceal „Sfântul Ioan Iacob”, Dorohoi, județ Botoșani, profesor coordonator Cristina Ionela Ignat
Premiul al III-lea
o Arhipencu Raluca Maria, Liceul Teoretic „Grigore Moisil”, Tulcea, județ Tulcea, profesor coordonator Oana Gabriela Agache
o Roșu Mihai Tudor, Liceul Teoretic „Grigore Moisil”, Tulcea, județ Tulcea, profesor coordonator Oana Gabriela Agache
o Cotfasă Lavinia-Elena, Colegiul Național „Ștefan cel Mare”, Tg. Neamț, județ Neamț, profesor coordonator Nuțu Elena-Mirela
o Botez Ana Daria, Liceul „Vasile Conta”, Tg. Neamț, județ Neamț, profesor coordonator Daniela Cristea
o Stăcescu Claudia, Școala Gimnazială Domnească„Grigore Ghica-Vodă”, Tg. Neamț, județ Neamț, profesor coordonator Anca Maftei
o Chitic Adelina, Liceul „Vasile Conta”, Tg. Neamț, județ Neamț, profesor coordonator Oana Filip
o Ifrim Loredana, Școala Gimnazială nr.1, Răucești, județ Neamț, profesor coordonator Ungureanu Rodica-Alina
o Precob Miruna Melania, Seminarul Teologic Liceal „Sfântul Ioan Iacob”, Dorohoi, județ Botoșani, profesor coordonator Gianina Butescu
Mențiune
o Franț Cristiana Ștefana, Liceul Teoretic „Grigore Moisil”, Tulcea, județ Tulcea, profesor coordonator Oana Gabriela Agache
o Dore Andreea, Liceul Teoretic „Grigore Moisil”, Tulcea, județ Tulcea, profesor coordonator Oana Gabriela Agache
o Darie Elena, Seminarul Teologic Liceal „Sfântul Ioan Iacob”, Dorohoi, județ Botoșani, profesor coordonator Cristina Ionela Ignat
o Micața Iuliana, Seminarul Teologic Liceal „Sfântul Ioan Iacob”, Dorohoi, județ Botoșani, profesor coordonator Cristina Ionela Ignat
o Zăhărescu Dan Dumitru, Seminarul Teologic Liceal „Sfântul Ioan Iacob”, Dorohoi, județ Botoșani, profesor coordonator Cristina Ionela Ignat
o Borisov Andreea-Miruna, Liceul Teoretic „Grigore Moisil”, Tulcea, județ Tulcea, profesor coordonator Oana Gabriela Agache
o Ignat Ștefana, Școala Gimnazială nr.1, Răucești, județ Neamț, profesor coordonator Ungureanu Rodica-Alina
o Monu Elena, Școala Gimnazială nr.1, Răucești, județ Neamț, profesor coordonator Ungureanu Rodica-Alina
Secţiunea a II-a – Concurs de proiecte ,,Lumea personajelor lui Creangă” – reprezintă o expoziţie de măşti, planşe, schiţe, colaje, pictură, sculptură, grafică, filme, postere sau alte tipuri de lucrări. Coordonatoarea secțiunii a fost prof. Claudia Barna. Juriul, format din prof. univ. dr. Constantin Parascan, conf. univ. dr. Cristina-Emanuela Dascălu, asistent univ. dr. Cosmin Iațeșen, dl. inspector școlar prof. dr. Gheorghe Brânzei au stabilit următoarele premii:
Marele premiu al secţiunii a II-a fost oferit de juriu echipei coordonate de prof. Florentina Menchu-Rosal de la Colegiul Tehnic ,,Ion Creangă”, Tg. Neamţ
Premiul I:
o Proiectul impresionant al elevilor de la Colegiul Tehnic ,,Ion Creangă”, prof. Claudia Barna și Mihaela Olariu.
o Cărămidă Serena Magdalena de la Clubul Copiilor , Tg. Neamț, prof. Daniela Gavriloaia
o Iliescu Alexandru de la Liceul „Vasile Conta”, Tg. Neamț, prof. Vasilica Aron
o Cartea ,,Basmele copiilor” publicată de elevii gimnaziști de la Colegiul Tehnic ,,Ion Creangă”, prof. Adina Timofte
o Cartea de citit și de desenat a Elenei Darie de la Seminarul Teologic ,,Sf. Ioan Iacob”, Dorohoi, prof. Cristina Ignat
o Andronic Ștefana de la Colegiul Tehnic ,,Ion Creangă”, prof. Gabriella Filip
Premiul al II-lea:
o Cornilă Diana-Ioana de la Colegiul Național „Ștefan cel Mare”, Nicoleta Filioreanu
o Ichim – Radu Evelina și Apostol Carina de la Grădinița nr.1, Tg. Neamț, prof. Katalin Teodorescu
Premiul al III-lea:
o Dolhascu Bianca și Dumitrașcu Maria – Catrinel de la Liceul Tehnologic „ Ion Creangă” ,Pipirig, prof. Vasile și Irina Dorneanu
o Obreja Elena-Manuela și Vasiliu Roxana de la Școala Gimnazială nr. 1 Răucești, prof. Rodica Ungureanu
o State Ștefania și Murariu Daria Andra de la Școala Gimnaziala Domnească „Grigore Ghica Voda”, Tg. Neamț, prof. Anca Maftei
o Ungureanu Andreea-Cristina și Foceac Maria de la Școala Gimnazială Nr. 1, Cordăreni, Botoșani, prof. Liliana Simona Aiacoboaie
Secțiunea a III-a, Dramatizare, a fost conturată din opt scenografii. Laureatul ediției anterioare, trupa ,,Haris” de la Seminarul Teologic ,,Sf. Ioan Iacob”, Dorohoi, îndrumată de prof. Cristina Ignat a deschis spectacolul în maniera elegantă și profesionistă ca întotdeauna.
Premiul I: Trupa ,,Iezii nemâncați” de la Școala Domnească ,,Grigore Ghica-Vodă”, Tg. Neamț, prof. Mirela Movilă
Premiul al II-lea: Trupa de la Școala Gimnazială Dulcești, Neamț, prof. Maria Maftei și prof. Viorica Merfea
Premiul al III-lea: Grupul micilor actori de la Școala Gimnazială Topolița, Neamț, prof. Maria Ignat.
Premii speciale:
o Elevul Țurcanu Constantin-Teodor de la Școala Gimnazială ,,Ioan Grigore Teodorescu”, Ruseni, Neamț, prof. Ana Țurcanu
o Trupa ,,Miniact” de la Școala Gimnazială ,,Ioan Grigore Teodorescu”, Ruseni, Neamț, prof. Anișoara Constantin
Mențiuni:
o Echipa ,,Contează” de la Liceul ,,Vasile Conta”, Tg. Neamț, prof. Karina Cojocariu, prof. Oana Filip, prof. Daniela Cristea și prof. Ionuț Fărmuș
o Trupa ,,Lovineștii” de la Colegiul Vasile Lovinescu, Fălticeni, Suceava, prof. Anda Avram și prof. Carmen Andrei.
Secţiunea a IV-a, Interpretare artistică, a adus în faţa publicului douăzeci şi unu de momente artistice: dans popular, cântec popular sau muzică ușoară, monolog literar.
– Premiul I: Ansamblul ,,Romaniţa” de la Seminarul Teologic ,,Sf. Ioan Iacob”, Dorohoi, îndrumat de prof. Cristina Ignat şi pr. prof. Ionuţ Creţu
– Premiul al II-lea: eleva Boghean Daria de la Colegiul Tehnic ,,Ion Creangă” sub coordonarea prof. Alis Boghean
– Premiul al III-lea: Grupul ,,Trompetiştii” Liceul ,,Vasile Conta”, Tg. Neamț, prof. Karina Cojocariu, prof. Oana Filip, prof. Daniela Cristea și prof. Ionuț Fărmuș
– Premii speciale:
o Butescu Teodor de la Seminarul Teologic ,,Sf. Ioan Iacob”, Dorohoi, îndrumat de prof. Geanina Butescu și pr. prof. Ionuț Crețu
o Ștefan Laiu de la Liceul ,,Vasile Conta”, Tg. Neamț, prof. Karina Cojocariu, prof. Elena Laiu
o Papuc Maria-Mirabela de la Palatul Copiilor Vaslui, prof. Adrian Călin
o Mănălăchioae Petronela (prof. Gheorghiță Buzdea) și Iftimia Diana (prof. Andreea Avasîlcăi și prof. Mihaela Toma), Colegiul Tehnic ,,Ion Creangă”
o Aiacoboaie Maria-Sabrina, Școala ,,Spiru Haret”, Dorohoi, Botoșani
– Mențiuni:
o Adam Ana-Maria de la de la Școala Gimnazială ,,Ioan Grigore Teodorescu”, Ruseni, Neamț, prof. Ana Țurcanu
o Florin Goian, Axînte Potronela și George Ungureanu, Alexandru Frantiuc, Stan Diana (pr. prof. Daniel Hariga, prof. Cristina Ignat, pr. prof. Ionuț Crețu), Seminarul Teologic ,,Sf. Ioan Iacob”, Dorohoi.
o Ansamblul folcloric ,,Mlădițe” de la Liceul Tehnologic ,,Ion Creangă” Pipirig, Neamț, prof. Sângeap Nadia-Mihaela, prof. Elisabeta Gramadă și prof. Viorica Avarvarei
o Formația artistică ,,Viorica Patrichi” de la Școala Gimnazială ,,Ioan Grigore Teodorescu”, Ruseni, Neamț, prof. Ana Țurcanu
o George Gherasim, Liceul Tehnologic Oglinzi, Neamţ, prof. Ana Filip
o Andrei Balan și Radu Cerasela de la Colegiul Tehnic ,,Gheorghe Cartianu”, Piatra-Neamț, prof. Eleonora Dragomir
o Radu Adelina și Dragu Ana de la Liceul ,,Vasile Conta”, Tg. Neamț, prof. Karina Cojocariu, prof. Anca Radu
o Zaharia Maria şi Iacoboaie Iuliana-Georgiana, Colegiul Național ,,Ștefan cel Mare”, prof. Elena Ioniță
o Ansamblul ,,Fluieraşii” de la Școala Gimnazială Dumitru Mitru, Tasca, Neamț, prof. Andreea Ciotau și instructor coregraf Ștefan Marc
o Diaconu Ciprian, Liceul ,,Vasile Conta”, Tg. Neamț, prof. Oana Filip
Elevii participanți de la școlile partenere au intrat în concurs cu emoțiile unei competiții care le-a valorificat potențialul, le-a demonstrat creativitatea și i-a pus în situații noi de învățare. O munca de echipă, un suflet format din zeci de organizatori, a făcut ca activitatea să fie un succes.

Articolul precedentACTUALIZARE Accident în fața Primăriei Bălțătești
Articolul următorCSEI „Alexandru Roșca” organizează Concursul Național de Majorete
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.