Vineri,1 decembrie, de Ziua Naţională a României zeci de târgnemţeni au sărbătorit evenimentul, într-un cadru festiv, în incinta Casei de Cultură “Ion Creangă”. Au fost prezenţi la eveniment: viceprimarul Vasile Apopei, administratorul public Geanina Fedeleş, consilierii locali Ciprian Bârsan, Ana Acsintoae, Gheorghe Vartic, Mihai Viţelaru, Ovidiu Timişescu, Gică Onu, Traian Humulescu, Daniel Cozma, consilierul personal al preşedintelui CJ, Ionel Arsene, Octavian Bărbuleţ Tărăntuş, Dorin Nicola, din partea Complexului Muzeal Judeţean, şeful Jandarmeriei Târgu-Neamţ, căpitan Vasile Prună, comandantul Detaşamentului de pompieri Târgu-Neamţ, căpitan Bogdan Burdulea, directori şi profesori (Karina Cojocariu, Alina Maftei, Vasile Vrînceanu), inspectorul şcolar prof. Elena Preda, cât şi un sobor de preoţi condus de protopopul de Târgu-Neamţ, preot Neculai Axentioi, alături de preoţii Gheorghe Marian Filip, Bogdan Apopei şi Stelică Cramba.

După oficierea unei slujbe religioase de către preoţii prezenţi, au urmat alocuţiunile. “Preacucernici părinţi, stimaţi invitaţi, dragi târgnemţeni, 1 decembrie este o zi importantă din istoria neamului românesc. O zi în care conştientizăm că identitatea şi valorile naţionale trebuiesc păstrate. Vă mulţumesc că sunteţi alături de noi. Transmit cele mai sincere gânduri de bine şi din partea primarului Daniel Harpa. Trăiască România! La Mulţi Ani!”, a transmis viceprimarul Vasile Apopei. La final au fost trase trei salve de tun, după care elevi şi Ansamblul folcloric “Ţinutul Zimbrului” au oferit un spectacol artistic. Chiar dacă nu a fost prezent primarul Daniel Harpa a ţinut, prin intermediul nostru, să transmită tuturor târgnemţenilor un mesaj: “Cu ocazia acestei zile deosebit de importante din viaţa românilor transmit tuturor târgnemţenilor de acasă, cât şi celor din străinătate, multă sănătate, putere de muncă şi tot binele din lume. Să încercăm să fim mai buni, să fim români adevăraţi, cu dragoste de neam şi ţară. La Mulţi Ani, România!” (C.T. STURZU)

Articolul precedentFOTO Accident cu două victime la Vînători
Articolul următorInspectorii de muncă pot controla oricând angajatorii
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.