GALERIE FOTO Primarul Harpa alături de persoanele vârstnice

Luni, 9 octombrie, cele 60 de persoane vârstnice de la Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Târgu-Neamţ au avut parte de o surpriză oferită de primarul Daniel Harpa. Acesta, alături de consilierul său personal, Bogdan Apopei, le-a dăruit fiecăruia dintre bătrâni, câte o sacoşă de alimente şi un program artistic oferit de Ansamblul „Ţinutul Zimbrului”, cu ocazia Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice. Edilul a ţinut să-şi ceară scuze pentru întârziere, ţinând cont de faptul că această zi a fost sărbătorită pe 1 octombrie, dar a menţionat că, din cauza mai multor evenimente de săptămâna trecută, a fost nevoit să amâne această vizită.

„A devenit o obişnuinţă în ultimii ani să sărbătorim Ziua Persoanelor Vârstnice, iar eu personal ţin să fiu alături de dv. şi în aceste momente. Alături de conducerea centrului şi a primăriei am decis să fim alături de dv. şi să vă transmitem din tot sufletul multă sănătate, să fiţi cu zâmbetul pe buze şi să vă asigur în continuare de sprijinul şi respectul meu. V-am adus la fiecare dintre dv, un fruct, ceva dulce şi altele. La Mulţi Ani!”, a spus primarul Daniel Harpa.

Vizibil emoţionaţi, unii dintre bătrâni au reuşit să-şi arate recunoştinţa faţă de gestul edilului prin zâmbete şi lacrimi de bucurie. (C.T. STURZU)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Iași. Foto. Incendiu provocat de copii în apropierea casei!

Pompierii militari ieșeni au fost solicitați să intervină pentru...

Botoșani. Foto. Tânăr accidentat grav după o coliziune la Vlădeni

Duminică, 3 octombrie 2026, un apel la 112 anunța...

Botoșani. Foto. A pierdut 40 tone de furaje din cauza unui foc de miriște. Pompierii și voluntarii au luptat patru ore cu focul!

Un incendiu s-a produs, vineri, 2 octombrie 2026, după-amiază, într-o gospodărie din localitatea Crasnaleuca, din județul Botoșani. Un depozit de furaje, situat într-o fermă, a fost cuprins de flăcări, după ce în apropiere cineva a dat foc la resturile vegetale de pe o miriște. 

Atenție, șoferi! Elicoptere vor survola principalele drumuri din județ

Șoferii din județul Neamț trebuie să fie atenți în...

Bodești Incendiul provocat de la Oșlobeni – raportul polițiștilor

Actualizare: Femeia acuzată că incendiat o anexă din gospodăria...

FOTO&VIDEO Botoșani. Echipamente noi pentru polițiștii criminaliști

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani...

Suceava. Incendiu puternic la o casă din Hancea

Un incendiu puternic a izbucnit în noaptea de 2...