Câteva mii de nemţeni au participat la Sărbătoarea Curţii Domneşti, eveniment organizat de Primăria Piatra Neamţ. Lupte corp la corp, scrâşnetul metalului în duelul paloşului cu iataganul, zgomotul puştilor, strigătele de luptă, toate acestea au făcut parte din atmosfera medievală.

“Sunt ateliere de tras cu arcul, de mânuit sabia, va fi o zi plină. Bătaia la un astfel de festival este cea mai căutată, însă voi copiii… nu o să luaţi bătaie, vom vedea cine câştigă dintre turci şi moldoveni!”, a spus amfitrionul evenimentului.

Copiii au fost cei mai bucuroşi, această lecţie de istorie fiind mult mai atractivă decât cea de la şcoală. “Este tare. Când au tras cu arma a fost mişto“, a spus un băieţel de-o şchioapă. Şi fetele au fost impresionate. “Am tras cu arcul. Şi am nimerit. Tare!”.

Părinţii şi-au luat în serios rolul de fotograf al familiei. Amintiri pentru posteritate! Atât cei mici, cât şi cei mari au avut posibilitatea să vadă îndemânarea olarilor, a ţesătorilor, fierarilor, dar şi spectacolul de foc al fachirilor. Vasile Ciocîrlan, meşter popular din comuna Ştefan cel Mare, a spus că “de la un an la altul sunt tot mai mulţi participanţi şi asta e bine, pentru copiii, copiilor noştrii“.

Primarul Dragoş Chitic  a precizat că “mai este o lună cu două evenimente importante, pe lângă festivalul medieval, Sărbătoarea Curţii Domneşti, la sfârşitul acestei luni invităm pietrenii şi turiştii la un al doilea eveniment de amploare – Festivalul Dacic Petrodava. Important este ca pietreanul să îşi amintească de istoria acestor locuri, iar turiştii să vină într-un număr cât mai mare”.

Sărbătoarea Curţii Domneşti se află la a doua ediţie. Aceasta trebuia să aibă loc pe 23 aprilie, însă a fost amânată  din cauza condiţiilor meteo nefavorabile. Primăria a investi 25.000 de lei, din bugetul local, pentru organizarea acestui eveniment. (Gianina BUFTEA)

Articolul precedentFOTO Cupă şi medalii pentru Futsal Ceahlăul! Premiu special pentru sloganul fotbaliștilor pietreni!
Articolul următorO tânără s-a tăiat şi a ameninţat că se aruncă de pe podul de la regiment
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.