GALERIE FOTO De Zilele Oraşului, Curtea Domnească ocupată de micii sportivi

Zeci de elevi de la clasele I-IV, atât din județul Neamț, cât și din afara lui, au ocupat sâmbătă, 25 iunie, de la primele ore ale dimineții, Curtea Domnească pentru a se destinde în competiții sportive care au avut ca miză un singur câștig: distracția. Fie că vorbim de baschet, minihandbal sau șah, cei mici s-au declarat mulțumiți de atmosfera creată de organizatori și de vremea extraordinară ce le-a fost alături.

Noi suntem de la Târgu-Neamț și am venit nu pentru a câștiga, ci pentru a ne face noi prietenii și pentru a ne bucura de joc. Sperăm să putem veni și la anul. A fost cam cald afară, însă, în rest, ne-am distrat maxim”, a spus una dintre micile handbaliste care a participat la întrecerile sportive.

Reprezentanții Direcției Județene pentru Sport și Tineret Neamț ne-au declarat că astfel de evenimente sportive sunt necesare, deoarece copiii nu numai că au nevoie de mișcare, dar, prin participarea la astfel de momente, pot înțelege mult mai bine unele aspecte care fac parte din joc.

Din afara județului sunt implicați copiii din Pașcani și Onești, iar din județ am avut copii din Târgu-Neamț, Tămășeni, Roman, Roznov și Piatra-Neamț. Vorbim, în total, despre 54 de activități sportive ce reprezintă mai mult de10 instituții. Aceste activități nu au ca miză premiul, ci sunt organizate pentru dezvoltarea lor, doar ca să înțeleagă în ce condiții se desfășoară un turneu, să înțeleagă arbitrajul, să înțeleagă faptul că trebuie să respecte timpii stabiliți, faptul că adversarii nu sunt dușmani. Promovăm handbalul. Vreau să-i învăț să se joace de-a handbalul, nu să joace handbal. Copiii vor pleca de aici cu o medalie, cu un suc, cu o apă și, sperăm, cu amitiri frumoase”, a declarat Marcel Mihalcea, consilier al DJST Neamț. La Curtea Domnească, jocurile sportive vor continua și mâine, 26 iunie, cu începere de la ora 9, spre deliciul micilor competitori. (M.T.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Neamț. 7,25 m³ de lemn de fag pentru foc, în valoare de 1.906 lei, „indisponibilizat de polițiști”

Existând „suspiciuni cu privire la cantitatea de material lemnos transportată și cea înscrisă în avizele de însoțire”, s-a cerut ajutorul lucrătorilor Ocolului Silvic Borca, pentru a inventaria cantitatea de lemn de fag transportată, potrivit informațiilor oferite de un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Neamț.

Culoar climatic din Piatra Neamț murdărit cu „slime” de un copil

Culoarele climatice inteligente au apărut în Piatra Neamț în ultimele săptămâni și au fost menite să ofere trecătorilor posibilitatea de a se răcori cu ajutorul apei pulverizate, când temperatura exterioară atinge 27 grade Celsius. Unul dintre acestea a fost instalat în zona Spitalului Județean Neamț și, conform unui comunicat al Primăriei Piatra Neamț, a fost vandalizat miercuri, 2 septembrie.