Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ) Neamţ, împreună cu Asociaţia Sportivă “Petru Rareş”, a organizat, în perioada 28-29 noiembrie, Cupa Liceelor 1 Decembrie la minifotbal.
La competiţia desfăşurată la Baza Sportivă “Adridan” Piatra Neamţ au participat peste 50 de elevi de la Colegiul Naţional “Petru Rareş”, Colegiul Naţional de Informatică, Colegiul Naţional “Gheorghe Asachi”, Colegiul Tehnic de Transporturi şi de la Colegiul Tehnologic “Dimitrie Leonida”.
Fotografii:
“Pentru două zile, tinerii au făcut echipă cu jandarmii în lupta împotriva consumului de tutun, alcool ori alte substanţe cu efect dăunător asupra organismului, şi au ales să facă mişcare după modelul latin «mens sana in corpore sano». Şi ca întreaga competiţie să fie una dinamică şi plină de surprize, câştigătoarea locului I, echipa elevilor de la Colegiul Naţional «Gheorghe Asachi», a disputat o partidă de minifotbal cu jucătorii clubului FC Ceahlăul Piatra Neamţ”, se precizează în comunicatul de presă al IJJ Neamţ.
Echipele au fost premiate cu echipamente sportive, mingi, cupe, medalii şi diplome, iar profesorii însoţitori au apreciat iniţiativa ca fiind una utilă şi benefică tinerilor de toate vârstele. “Conducerea Jandarmeriei Neamţ le mulţumeşte tuturor celor care s-au implicat în organizarea acestui eveniment, apreciază buna colaborare cu echipa managerială a Inspectoratului Şcolar Judeţean Neamţ şi îi felicită pe micii fotbalişti pentru performanţele sportive obţinute şi pentru modul «fair-play» în care au concurat între ei”, menţionează aceeaşi sursă. (M. CONSTANTINESCU; FOTO: IJJ Neamţ)