0:00

Deşi vremea n-a fost foarte generoasă, dar cel puţin n-a plouat, copiii care au venit pe platoul Curţiii Domneşti din Piatra-Neamţ s-au bucurat din plin de Ziua Poliţiei. Prima atracţie a fost maşina de poliţie rutieră pe care cei mici au asaltat-o pur şi simplu, foarte încântaţi să acţioneze sirena, dar şi să strige cât mai tare şi mai convingător: „Poliţiaaaa! Opreşte imediat sau n-o să-ţi fie bine!”.

La fel de mult succes au avut armele expuse, dar şi baloanele şi insignele de poliţist pentru o zi. Însă partea cea mai impresionantă a fost exerciţiul demonstrativ, care a fost atât de credibil încât o parte din copii s-au speriat şi au început să plângă. O maşină, în care se aflau nişte răufăcători a fost oprită pentru un control de rutină şi, în scurt timp, totul s-a transformat într-o luptă pe viaţă şi pe moarte. Unul dintre „bandiţi” a atacat un poliţist, colegul lui s-a refugiat în maşină şi a cerut sprijin, au venit mascaţii, au venit şi alţi „bandiţi” cu o motocicletă, se trăgea din toate părţile, iar copiii se strângeau din ce în ce mai mult lângă părinţi. „L-a omorât, uite, l-a împuşcat!”. „Nu, e doar un exerciţiu, se va ridica imediat, n-are nimic”. „Uite pe hoţul ăla l-a prins câinele. L-a muşcat? Doare?”. Abia la sfârşitul demonstraţiei, când copiii au vâzut că într-adevăr şi mascaţii, şi hoţii sunt vii şi nevătămaţi s-au liniştit şi au căpătat curaj să se îndepărteze de părinţi. I-au aşteptat alte atracţii, de la laboratorul criminalistic, până la maşina de intervenţie rapidă în care s-au urcat să facă poze.

Foarte inspirat, băieţelul unui ofiţer anticorupţie a spus că, de Ziua Poliţiei, îi doreşte tatălui lui să se lase de serviciu, ca să se joace cu el. La fel de inspirată a fost replica altui poliţist: „Da, da mai bine să se joace cu tine, decât să se joace cu noi!”.

Dincolo de atmosferă şi de bucuria sărbătorii, de urările de mulţi ani şi de revederile cu poliţiştii pensionaţi care nu puteau lipsi de la aşa un moment, toată lumea a avut mare grijă să ocolească o băltoacă formată între Muzeul Cucuteni şi turnul lui Ştefan. Prilej de discuţii despre calitatea lucrărilor, despre modul în care au fost puse pavelele de s-au lăsat atât de tare, dar şi despre TIR-urile, care au adus aparatură pentru diverse manifestări şi nu prea ar fi trebuit să „calce” pe acolo. Oricum, lumea a zis că ar fi bine să plouă înainte de zilele oraşului, că poate aşa observă şi primăria „micile” probleme de pe platou. (C.M.)

Articolul precedentAlegeri cu și fără surprize la PNL Târgu Neamț. Andrei Aciocârlănoae noul președinte PNL
Articolul următorGALERIE FOTO Marșul Dezrobirii Neamului la Casa de Cultură
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.