„Şcoala altfel” a avut mare succes la sediile Jandarmeriei Neamţ, care şi-a deschis porţile, în perioada 18-21 aprilie, pentru 1.500 de copii.

„De luni până joi, între orele 9.00-12.00, elevii au vizitat spaţiile în care îşi desfăşoară activitatea jandarmii din Piatra Neamţ şi Bicaz, au văzut drapelul de luptă al unităţii, au purtat discuţii cu jandarmii de la prevenire, au urmărit filmul de prezentare a armei, după care au luat contact cu tehnica şi mijloacele de intervenţie din dotarea structurilor Jandarmeriei Neamţ”, a precizat lt. Marius Gămănuţ, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Neamţ.

Activitatea n-a fost doar distractivă, ci a avut şi o parte educativă, ofiţerii de prevenire explicându-le elevilor cum să se comporte în diverse situaţii şi ce să facă pentru a nu fi implicaţi în niciun fel de evenimente negative. Pentru că au fost foarte buni ascultători şi au demonstrat că au înţeles recomandările militarilor, copiii au primit legitimaţii şi au fost desemnaţi “jandarmi pentru o zi”. Recompensele nu s-au oprit aici, jandarmii îndulcindu-i pe musafiri cu jeleuri şi dăruindu-le baloane inscripţionate cu mesajul “Jandarmeria Neamţ – Împreună pentru siguranţa ta!”.

„Dintre cei aproximativ 1.500 de elevi, 200 au fost de la liceele din municipiul Piatra Neamţ şi din oraşul Bicaz, tineri care au fost interesaţi de o carieră militară”, a adăugat lt. Gămănuţ.  „Aceştia au fost informaţi cu privire la condiţiile şi criteriile pe care trebuie să le îndeplinească pentru a accede într-o instituţie de învăţământ a Ministerului Afacerilor Interne. Activităţile au fost desfăşurate pentru informarea şi educarea tinerilor în scopul adoptării unui comportament non-violent, pentru oferirea sprijinului în privinţa cunoaşterii legislaţiei şi pentru informarea lor cu privire la o carieră în Jandarmeria Română”. (C.M.)

Articolul precedentSărbătoarea Curţii Domneşti – PROGRAM
Articolul următorGALERIE FOTO “Şcoala Altfel” la Banca Naţională a României
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.