Furtuni și caniculă

Pe lângă avertizările colorate de caniculă, valabile pe 25 și 26 iulie, meteorologii au emis o altă atenționare, de această dată fiind vorba de vijelii. Codul galben este valabil în zona de munte a județelor Neamț și  Bacău, dar și în Suceava și Botoșani, de pe 25 iulie de la ora 17:00 până pe 26 iulie la 10:00.

Furtuni și caniculă„În intervalul menționat, local în nordul Moldovei, precum și la munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin intensificări ale vântului (rafale de 55+70 km/h și izolat peste 80 km/h), vijelii, frecvente descărcări electrice, grindină și averse torențiale (în intervale foarte scurte de timp cantitățile de apă vor fi de 20+25 l/mp și, izolat, peste 30+40 l/mp)”, conform Administrației Naționale de Meteorologie.

La simultan, pentru 25 iulie, se menține codul galben de caniculă și disconfort termic accentuat pentru Neamț, Suceava, Botoșani și Iași, precum și codul portocaliu ce anunță aceleași fenomene pentru Bacău și Vaslui. Valori termice diurne cuprinse între 33 și 37 de grade sunt așteptate și pe parcursul zilei de 26 iulie. (G.S.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    98 de sancțiuni aplicate de polițiști pe DN2. Un șofer a fost prins băut la volan

    Polițiștii nemțeni au aplicat 98 de sancțiuni contravenționale în urma unei acțiuni desfășurate...

    Accident la Roman – un copil de 8 ani a ajuns la spital

    O minoră de 8 ani a fost rănită și a ajuns la spital...

    Expoziție de pictură Florin Mareș la Muzeul de Artă Roman

    Muzeul de Artă Roman găzduiește expoziția personală de pictură a artistului plastic Florin...

    FOTO&VIDEO Iași Zeci de mii de pelerini înalță rugăciuni la racla Cuvioasei Parascheva

    Pelerinajul de la Catedrala Mitropolitană Iași, acolo unde se află expuse raclele Cuvioasei...

    Piatra Neamț găzduiește Cupa României și Campionatul Național pe Echipe U20 la lupte

    Competițiile de lupte au început vineri, 9 octombrie, la Sala Polivalentă din Piatra...

    FOTO&VIDEO Suceava. Incendiu în pădurea de la Marginea – sunt afectate 15 hectare

    15 hectare de pădure din fondul forestier administrat de Ocolul Silvic Marginea, din...