Furt din mașină înregistrat pe cameră video

Un bărbat din Piatra Neamț, a cărui mașină a fost ținta hoților în noaptea de 31 martie spre 1 aprilie, ne-a trimis imagini surprinse de o cameră de supraveghere. Autoturismul era parcat în apropierea Liceului auto. Se vede clar cum ”operează” hoții, profitând, ce-i drept, de neglijența proprietarilor de mașini care uită să le încuie. Până acum Poliția Piatra Neamț a primit 7 sesizări, cele mai multe din cartierul Precista. Filmulețele au fost predate polițiștilor care se ocupă cu ancheta, iar păgubiții speră ca hoții să fie prinși cât mai repede, ca să-și poată recupera obiectele furate. Din mașina care apare în filmare hoții au luat detectorul radar și stația de emisie-recepție, bunuri în valoare de 2.500 de lei. Anterior au ”operat” un alt autoturism, parcat în aceeași zonă, din care au furat roata de rezervă și 30 de lei, dar proprietarul nu a depus reclamație la poliție. (C.M.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Neamț. 7,25 m³ de lemn de fag pentru foc, în valoare de 1.906 lei, „indisponibilizat de polițiști”

Existând „suspiciuni cu privire la cantitatea de material lemnos transportată și cea înscrisă în avizele de însoțire”, s-a cerut ajutorul lucrătorilor Ocolului Silvic Borca, pentru a inventaria cantitatea de lemn de fag transportată, potrivit informațiilor oferite de un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Neamț.

Culoar climatic din Piatra Neamț murdărit cu „slime” de un copil

Culoarele climatice inteligente au apărut în Piatra Neamț în ultimele săptămâni și au fost menite să ofere trecătorilor posibilitatea de a se răcori cu ajutorul apei pulverizate, când temperatura exterioară atinge 27 grade Celsius. Unul dintre acestea a fost instalat în zona Spitalului Județean Neamț și, conform unui comunicat al Primăriei Piatra Neamț, a fost vandalizat miercuri, 2 septembrie.