Un bărbat de 44 de ani din comuna Horia a fost reţinut, în ziua de 4 februarie, de polițiștii de investigații criminale împreună cu cei din cadrul postului din localitate, şi dus la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău. Pe numele nemţeanului există un mandat european de arestare, emis de autorităţile judiciare din Germania, pentru săvârșirea infracțiunii de furt. Acum mai bine de un an, în noaptea de 20 spre 21 ianuarie 2015, individul, ajutat de doi complici, a pătruns într-un spaţiu comercial din oraşul Mainz şi a furat mai multe pachete cu monede de 2 euro şi câteva lăzi cu ţigări. Când au făcut inventarul, reprezentanţii magazinului au constatat că paguba este de 60.000 de euro.
„Bărbatul a fost preluat și escortat pentru a fi prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, care a dispus reținerea acestuia pentru 24 ore, fiind încarcerat în arestul IPJ Bacău”, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ.
Urmează ca magistraţii de la Curtea de Apel Bacău să confirme mandatul european de arestare, iar bărbatul să fie pus la dispoziţia autorităţilor judiciare din Germania pentru anchetă. Cât despre prejudiciu, greu de crezut că va putea fi recuperat vreodată.
C. MIRCEA