0:00

Fundaţia Vier Pfoten zice că ar putea salva municipiul Piatra Neamţ de maidanezi, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiReprezentanții Fundației internaționale Vier Pfoten, Kuki Bărbuceanu și Anca Tomescu, prezenți miercuri, 23 martie la Piatra Neamț, au spus că, dacă se vor bucura de sprijinul autorităților locale din municipiu, ar putea rezolva problema câinilor vagabonzi din oraș.

Începând din 1988, Vier Pfoten şi-a concentrat toate eforturile pentru a recâştiga drepturile animalelor abuzate. Fundația se ghidează după sloganul „O lume în care oamenii tratează animalele cu respect, empatie şi înţelegere”. În România, organizația și-a început activitatea în anul 2000, iar campaniile şi proiectele pe plan național sunt organizate în jurul misiunii de a crea soluţii pe termen lung pentru animalele aflate în dificultate şi de a determina îmbunătăţirea mediului legislativ şi al comportamentului uman, pentru bunăstarea animalelor.

Fundaţia are deja o legătură cu municipiul de la poalele Pietricicăi prin salvarea leului care a fost la grădina zoologică din Piatra Neamţ, leu pe care l-au mutat în sanctuarul din Africa de Sud.

Ceea ce-şi propun cei de la Vier Pfoten este de a steriliza animalele fără stăpân din municipiu, dacă se va face un parteneriat între ei şi administraţia locală. „Până acum, am sterilizat peste 100.000 de câini în România. Numai prin parteneriate încheiate cu administraţiile locale putem să rezolvăm problema animalelor fără stăpân. Totuşi, nu trebuie să uităm că izvorul acestei probleme se află, de fapt, în curţile oamenilor. De aceea e nevoie, în primul rând, de educaţie. Noi am pornit deja un proiect cu şcolile din ţară şi sunt peste 50.000 de copii care urmează cursurile noastre, prin care îi învăţăm ce înseamnă un animal, unde este locul lui şi ce trebuie făcut. Am vrea să putem să aducem şi la Piatra Neamţ acest proiect. Lipsa de educaţie poate să ducă la nenorociri. Dacă un copil este crescut cu teamă, el nu va şti cum să reacţioneze în faţa unui câine”, a declarat Kuki Bărbuceanu.

Avantajul colaborării cu această fundaţie, după cum au subliniat cei doi reprezentanţi, este faptul că organizaţia suportă costurile de sterilizare a animalelor. „La Galaţi, de exemplu, veneau oamenii cu animalele la noi să le sterilizăm odată ce au înţeles cât de important e acest lucru”, a adăugat Kuki Bărbuceanu.

În afară de campania de sterilizare a animalelor fără stăpân, care ar duce la eliminarea, în timp, a acestora de pe străzi, cei de la Vier Pfoten au spus că ar mai avea două dorinţe pentru Piatra Neamţ – refacerea grădinii zoologice şi revitalizarea hipodromului.

Andreea AMARIEI

 

 

 

 

 

 

 

 

Articolul precedentAtentatele de la Bruxelles închid porțile Poliției de ziua ei
Articolul următorSe întrerupe din nou apa în Piatra Neamț
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.