Funcţionari acuzaţi de incompatibilitate la Dragomireşti şi Deleni

Doi angajaţi ai unor primării din judeţul Vaslui au fost declaraţi incompatibili de către reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI).

ANI consideră că Parasca Boţ, fost consilier superior în aparatul de specialitate al primarului comunei Deleni (Vaslui) „s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 2 noiembrie 2015 – 8 decembrie 2015, întrucât a deținut simultan funcția de consilier superior în aparatul de specialitate al primarului și pe cea de referent (personal contractual) în aparatul de specialitate al primarului Comunei Deleni, județul Vaslui, încălcând astfel dispozițiile art. 94, alin. (1) și alin. (2), lit. a) din Legea nr. 161/2003”.

Funcţionari acuzaţi de incompatibilitate la Dragomireşti şi DeleniŞi Daniel Ionuţ Stoinea, inspector în cadrul Primăriei comunei Dragomirești (Vaslui) „se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 1 septembrie 2011, întrucât deține simultan funcția de inspector în cadrul Primăriei Comunei Dragomirești, județul Vaslui și pe cea de contabil șef în cadrul Școlii Gimnaziale nr. 1 Rădeni, din comuna Dragomirești, încălcând astfel dispozițiile art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003”, potrivit ANI.

„Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le considera necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Persoanele evaluate au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare”, se precizează într-un comunicat de presă al ANI. (ZCH NEWS)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...