A fugit de la locul accidentului și s-a ascuns la o pensiune

 

A fugit de la locul accidentului și s-a ascuns la o pensiuneDuminică, 5 februarie, în jurul orei 6, în localitatea Bistrița, a avut loc un accident rutier de la care, aveau să constate polițiștii sosiți la fața locului, lipsea făptașul. Din primele cercetări ale oamenilor legii a reieșit că un bărbat, în vârstă de 40 de ani, din Pângărați, în timp ce conducea un autoturism pe DN 15, având direcția de mers Piatra-Neamț – Bicaz, a intrat în coliziune cu o autoutilitară. Șoferul autoutilitarei era un tânăr din Bicaz în vârstă de 27 de ani. Cel care a produs accidentul a plecat și a fost găsit într-o pensiune din zonă după ce polițiștii l-au căutat vreme de 3 ore. „În urma accidentului, conducătorul autoturismului, din Pângărați, a părăsit locul accidentului, fiind identificat după aproximativ 3 ore, era cazat la o pensiune din zonă. A părăsit locul accidentului încercând să se sustragă cercetărilor accidentului, însă acesta a fost identificat de polițiști. A refuzat testarea cu aparatul etilotest, fapt pentru care a fost condus la Spital și i s-au prelevat probe biologice pentru a se stabili alcoolemia la momentul producerii accidentului”, a precizat subinspector Elena Bulgărea, purtător de cuvânt al IPJ Neamț. Bărbatul care a plecat de la locul accidentului a fost rănit ușor. Deocamdată, cercetările sunt în desfășurare, urmând să se stabilească toate condițiile în care s-a produs accidentul. (M.T.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...

    Incendiu într-o gospodărie din Onești, de la o lumânare

    O lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată în interiorul unei încăperi este un incendiu în...

    Prefectura Neamț vine cu precizări după exfiltrațiile de apă de la aducțiunea CHE Vânători

    Prefectul județului Neamț, Maria Apostol, a convocat astăzi Grupul de Suport Tehnic al...

    Piatra-Neamț. Numiri de consilieri locali în Consiliile de Administrație ale școlilor

    În ședința de joi, 8 octombrie 2026, ora 16:00, a Consiliului Municipal Piatra-Neamț...

    Video-Foto. Vaslui. Coliziune între un autobuz cu navetiști și un tractor. Doi răniți au ajuns la urgență cu capul spart

    Un autobuz care circula pe ruta Dodești-Bârlad, în care se aflau nouă navetiști,...