DSP neamtJudețul Neamț ocupă un loc neonorant în ceea ce privește cazurile de tuse convulsivă, afecțiune denumită popular „tuse măgărească”. Incidența în primele șapte luni din acest an ne clasează pe locul patru. „În județul Neamț, în perioada 1.01. – 25.07.2024, s-au înregistrat 39 cazuri de tuse convulsivă cu o incidență de 8,7 la 100.000 de locuitori ceea ce ne situează pe un nedorit loc 4 la nivel național, după județele Călărași, Brașov și Timiș”, conform Direcției de Sănătate Publică Neamț.

La nivel național în primele 6 luni ale anului în curs s-au înregistrat 417 cazuri de tuse convulsivă, marea majoritate la copii, cei mai afectați fiind nou-născuții și copiii de până la 4 ani. Anul acesta afecțiunea a cauzat două decese, ambele la sugari, un caz înregistrându-se la București și unul la Iași.WhatsApp Image 2024 07 31 at 09.57.32

De menționat este faptul că tusea convulsivă poate fi prevenită prin vaccinare. Schema presupune trei doze de vaccin hexavalent DTPa-VPI-HB-Hib, administrate la vârsta de 2, 4 și 11 luni, urmate de un prim rapel la vârsta de 5-6 ani și un al doilea rapel la 14 ani. Ulterior, este necesar un rapel din 10 în 10 ani. Vaccinarea se face în cabinetele medicilor de familie, iar întârzierile în imunizare și absența vaccinării îi expun pe cei vulnerabili la riscul de îmbolnăvire și, mai ales, de complicații ale bolii, inclusiv deces, și cresc șansele de răspândire în colectivități și în comunitate a agenților patogeni care le cauzează.

Pentru a aduce la cunoștința publicului ce presupune afecțiunea și cum poate fi prevenită, luna viitoare are loc o campanie de informare, educare și comunicare intitulată generic „Luna națională de prevenire a bolilor transmisibile”, acțiunea având sloganul „Vaccinarea salvează vieți!”. Materiale informative vor fi transmise către medicii de familie, rețeaua de mediatori sanitari și asistenți medicali din județ și rețeaua de medicină școlară. Sunt programate activități de informare-educare în unitățile școlare derulate de asistenții medicali comunitari, precum și tipărirea și distribuirea de postere și pliante în unități medicale și asistenților medicali comunitari și mediatorilor sanitari pentru comunitățile de romi din județ.

(G. S.)

Articolul precedentDefinitivat 2024: 10 medii de 10.00 în regiunea Nord Est
Articolul următorCazul Războieni. Joaca de-a amenzile în Neamț
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.