0:00

Frig, lapoviţă, ninsoare, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare de răcire accentuată şi precipitaţii, valabilă de marţi de la ora 3 până joi la ora 15. În intervalul menţionat, va ploua în cea mai mare parte a ţării, iar în zona montană vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Local cantităţile de apă vor depăşi 15 l/mp în 24 de ore. Administraţia Naţională de Meteorologie a precizat că valorile termice vor scădea accentuat, iar în regiunile extracarpatice vremea va deveni rece pentru această perioadă. (Z.C.H.)

Articolul precedentColegiul Naţional „Petru Rareş“ / COMUNICAT DE PRESĂ
Articolul următor„Şcoala Altfel”: Eco juniorii anului 2014