0:00

FRF: Alegeri cu final aşteptat?, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Federaţia Română de Fotbal s-a pregătit intens pentru evenimentul programat pe data de 5 martie. A organizat până și un dineu oficial pentru votanți, dar le-a trimis o înştiinţare celor 6 candidaţi, prin care au fost anunţaţi că nu sunt invitaţi la eveniment. De cei 230 de membri cu drept de vot s-a ocupat Albert Kassai, secretarul general al FRF. Candidații au rămas, însă, stupefiați și au solicitat în scris să participe la întâlnire.

Chivorchian – mesaj către votanții din Neamț

Gheorghe Chivorchian, fostul președinte al Ceahlăului, spune că FRF nu poate impune restricții, deoarece nu este o intituție cu atribuții restrictive. ”N-am înțeles răspunsul FRF. Poate scrisoarea era adresată lui Gică Popescu, care, condamnat fiind, nu are cum să participe la un dineu oferit de FRF, din moment ce nu este și nici nu va fi un membru oficial al acestui for. Eu nu mă duc la dineu să provoc incidente nedorite, cum se pronunță FRF în adresă, eu mă duc la dineu să socializez. Mă duc să-i întreb pe membrii FRF dacă sunt de acord ca Mircea Sandu să primească o rentă viageră, iar alți sportivi, foști campioni mondiali și olimpici, nu”, a declarat Gheorghe Chivorchian.

Fostul oficial al Ceahlăului le-a adresat un mesaj de simpatie foștilor colaboratori din Neamț, scuzându-se pentru faptul că nu a fost prezent în județ pentru o întâlnire numai cu ei, ci a organizat o întâlnire regională, la Bacău: ”Eu rămân acel Gică Chivorchian cu principiile mele de viață solide, chiar dacă nu am ajuns în Piatra Neamț. Ce să caut în Piatra Neamț, când primarul municipiului s-a pronunțat că îl susține pe Gică Popescu?”.

FRF: Alegeri cu final aşteptat?, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Problemele candidaților cu legea

În rest, cam toți candidații cotați cu șanse la șefia FRF au avut, sau au probleme cu legea. Răzvan Burleanu a solicitat terenuri din calitatea de oficial al Federaţiei Române de Minifotbal, pe care le-a şi obţinut prin intermediul unei firme pe care o controlează, în urma unor licitaţii de faţadă. Marcel Pușcaș a fost și el implicat într-un proces penal, pe când realiza emisiuni la OTV. Apoi, din învinuit a devenit martor, în procesul în care patronul postului, Dan Diaconescu, a fost acuzat de șantaj. Și Vasile Avram a avut probleme cu justiția, dar, la finalul proceselor, fostul purtător al ecusonului FIFA a fost declarat ”nevinovat”.

FRF: Alegeri cu final aşteptat?, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Pe baza informaţiilor venite din jurul staff-urilor de campanie ale candidaţilor, iată care ar fi situația repartizării voturilor: Popescu: 88, Avram: 79, Burleanu: 41, Chivorchian: 11, Puşcaş: 8, Răducanu: 2. TOTAL: 229 voturi. Conform estimărilor staff-urilor de campanie ar fi nevoie de un al doilea vot pentru desemnarea câştigătorului, câtă vreme nici unul dintre candidaţi nu are jumătate plus unu din totalul opţiunilor la primul scrutin. Poate tocmai de aceea FRF a organizat cu o seară înainte un dineu oficial cu votanții, pentru a evita un al doilea tur! Acum însă, cu condamnarea lui Popescu, lucrurile iau o altă turnură.

Susținerile candidaților

Zonele de influenţă ale lui Popescu pot fi împărţite funcţie de factorii care le-au generat. Judeţe precum Dolj şi Olt sunt socotite fieful “Baciului” prin imaginea foarte bună pe care o are în zonă. Constanţa e dominată pe filiera ”Hagi”, în vreme ce sprijinul politic îi înlesneşte alegerile în Suceava şi Neamţ. Folosirea influenţei Sandu-Kassai îi aduce opţiuni din Braşov, Timiş, Mureş şi Vâlcea, iar amiciţia cu Cristi Balaj îi asigură integral Maramureşul! Iar Gorjul ar înclina tot spre Popescu, dar opţiunea AJF-ului, încă neconturată ferm, ar putea aduce surprize! Avram e lider în 12 judeţe, iar în altele e la egalitate cu Popescu în simularea “Gazetei sporturilor”.

Relaţiile dobândite ca arbitru, faptul că majoritatea AJF-urilor sînt conduse acum de foşti fluieraşi, anii de activitate ca şef CCA şi la nivelul administrativ al cluburilor îi asigură o reţea importantă de susţinere. Dacă Avram şi Popescu domină la nivelul AJF-urilor, cluburilor de Liga I şi Liga a II-a, Burleanu compensează cu sprijin puternic din zona eşalonului trei, a fotbalului juvenil, feminin şi a futsalului. E prezent în opţiunile votanţilor din Moldova şi Transilvania, cu precădere, câştigând două judeţe, Iaşi şi Dâmboviţa. Chivorchian va fi susţinut, cel mai probabil, din zona Timiş (2 voturi), unde şi-a câştigat încredere şi relaţii în perioada petrecută la Poli.

O serie de voturi vin din Caraş, Cluj, Hunedoara, Olt, Ilfov, Mureş şi Sibiu şi aparţin cluburilor mici, considerate ca fiind ale “grupării Dragomir”. Cel mai greu de anticipat e cum se vor direcţiona opţiunile alegătorilor din Bucureşti şi Ilfov, zone unde rivalităţile sunt acerbe, influenţa politică e determinantă, iar ruptura USL dă şi mai tare peste cap variantele de calcul. Situaţia e similară e în Harghita şi Covasna.

În loc de concluzii

Între influenţele FRF, cele politice şi opţiunile sincere, o miză importantă rămân delegaţii cluburilor cu drept de vot. La nivelul echipelor din provincie, cel mai probabil vom avea ca reprezentanţi chiar primarii localităţilor de provenienţă, pentru garanţia unui vot “direcţionat”! Iată la ce pot fi bune dineurile.

Cristi SOROCEANU

Articolul precedentIntangibilii la pușcărie!
Articolul următorPremieră la TT: „Jurnalul unor nebuni”