FOTO&VIDEO L4 Ozana şi Bradu încheie la egalitate * Răuceşti profită şi urcă pe 2

Ozana Târgu Neamţ şi Bradu Borca au încheiat la egalitate meciul disputat astăzi, 17 martie, în etapa a XI-a a Ligii a IV-a. Scorul consemnat la finalul celor 90 de minute a fost 1-1 (1-0), prin golurile marcate de Patrichi (43)/Talpan (90).

Meciul a fost unul modest, nici una dintre echipe nereuşind să depăşească miza punctelor puse în joc. Totuşi, Bradu Borca a părut a fi o formaţie ceva-ceva mai solidă. S-au consemnat şi două eliminări, Adrian Ilie (Bradu) şi Tofan (Ozana), în ambele cazuri fiind vorba de cumul de cartonaşe galbene.

De asemenea, ambele formaţii au solicitat măcar o lovitură de la 11 metri. Ozana a fost chiar foarte aproape în minutul 58, când centralul Cosmin Apetrei a arătat punctul cu var, dar a revenit asupra deciziei după o consultare cu asistentul Cosmin Cercel. Bradu a solicitat penalty în minutele de prelungire, invocând o intervenţie imprudentă a portarului Dragoş Iftimie.

De remiza de la Târgu Neamţ a profitat Speranţa Răuceşti, care reuşeşte să revină pe locul secund al clasamentului. A fost Energia Pângăraţi-Speranţa Răuceşti 2-10 (1-7), marcatorii echipei din Răuceşti fiind Boghian, Cucoş (3), Furtună, Matei (3), Grigoraş şi Ciocoiu. În a treia partidă a rundei: Moldova Cordun-Victoria Horia 4-3 (2-1).

CLASAMENT

1BRADU BORCA1182155-2026
2Speranţa Răuceşti1180344-1924
3Ozana Târgu Neamţ1172230-1523
4Victoria Horia1142523-2714
5Moldova Cordun1120926-439
6Energia Pângăraţi1100118-620

Etapa a XII-a programează duminică, 24 martie, de la ora 11:00, partidele: Bradu Borca-Victoria Horia, Speranţa Răuceşti-Moldova Cordun şi Ozana Târgu Neamţ-Energia Pângăraţi. (M. CONSTANTINESCU)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Suceava. O șoferiță a retezat un stâlp, iar acesta a căzut pe mașină

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...

Vaslui. Accident la intrarea în localitatea Ivești – un șofer a intrat cu mașina într-un copac

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...

Daniel Ciobanu deschide la Piatra-Neamț o stagiune de cinci concerte inspirate de opera lui Brâncuși

Pianistul Daniel Ciobanu revine la Piatra-Neamț, unde va deschide...

Balurile Bobocilor, lecții de conduită la astfel de petreceri, predate de polițiști liceenilor din Piatra Neamț

Elevii de la Colegiul Tehnic de Transporturi, Liceul Economic...

O dronă a explodat la impactul cu solul într-o localitate din județul Suceava

Centrele de Operații Aeriene ale Ucrainei și Republicii Moldova...