0:00

Ediția a doua a acțiunii comune a DGASPC Neamț și a Serviciului de Ambulanță Neamț „Fii erou – Salvează o viață“ s-a desfășurat joi, 4 august, la Centrul de Recuperare și Reabilitare a Copilului cu Dizabilități din Piatra Neamț. Activitatea a debutat la ora 11:00 cu explicațiile medicului Dorice Albu, managerul Ambulanței, despre importanța acordării primului ajutor până la venirea echipajelor specializate. Ulterior a fost simulat un caz real: unei persoane i s-a făcut rău într-o piață aglomerată. Copiii au fost instruiți cum să sune la 112 cum să degajeze căile respiratorii, cum să verifice pulsul și respirația și cum să facă masaj cardiac. După demonstrația cadrelor medicale, copiii au făcut la rândul lor manevre de resuscitare pe manechine, cu toții fiind extrem de interesați și dornici să ajute. La finalul acțiunii, cei mici au fost invitați la o plimbare cu autosanitara, fiind simulată o intervenție urgentă.

„Copiii au fost fascinați  de întreg procesul de acordare a primului-ajutor, acest lucru cu siguranță rămându-le în memorie pentru mult timp. Astfel de  acțiuni au rolul nu doar de a-i învăța cum să reacționeze în caz de nevoie dar și de a-i responsabiliza pe copii față de importanța serviciilor de urgență, de a-i motiva să privească cu respect salvatorii. În plus, pot fi impulsionați să se informeze mai mult, să fie mai atenți la cei din jur și, de ce nu, chiar să își aleagă în viitor cariere în domeniul medical. Mulțumim Serviciului de Ambulanță Neamț pentru disponibilitatea de care au dat dovadă știut fiind că timpul lor este atât de prețios“, a declarat Cristina Păvăluță, directorul general al DGASPC Neamț.

„Ne bucură foarte mult interesul crescut pentru învățarea manevrelor de resuscitare și este foarte important ca aceste noțiuni să fie căpătate la vârste cât mai fragede pentru că astfel vom avea generații bine instruite și empatice. Copiii cu dizabilități ne-au surprins pentru că știu foarte multe lucruri despre urgențele medicale și au fost neașteptat de receptivi și de atenți. Acest lucru ne dă satisfacția că munca noastră nu este în zadar și oricând ne vom găsi timp pentru a-i învăța pe cei mici să devină salvatori“,a spus medicul Dorice Albu, managerul Ambulanței Neamț.

Acțiunea „Fii erou – Salvează o viață“ a fost inițiată în 2015, în urma unui parteneriat încheiat între DGASPC Neamț și Serviciul de Ambulanță, cu scopul derulării periodice în centrele rezidențiale pentru copii a unor cursuri de resuscitare și prim ajutor. Anul trecut au fost astfel de activități în centrele Elena Doamna și Ion Creangă din Piatra Neamț. (DGASPC Neamţ)

Articolul precedentSchimbarea la Față a Domnului
Articolul următorApa Serv: Întrerupere a apei la Răuceşti, pe 9 august
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.