Foto. Video. Un bărbat a căzut de la 5 m în casa liftului

Un bărbat în vârstă de 52 de ani, din Botoșani, a căzut de la 5 metri înălțime, în casa liftului, într-o clădire industrială din municipiu, astăzi, 17 septembrie.

Din primele informații s-ar părea că acesta a încercat să se salveze din liftul blocat, dar a căzut în gol.

La fața locului au acționat trei echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu o autospecială de descarcerare, una de lucru cu apă și spumă și ambulanța de terapie intensivă mobilă SMURD.

„La sosirea forțelor de intervenție, bărbatul era conștient, dar se plângea de dureri în zona capului. Pompierii și echipajul medical au coborât în casa liftului, l-au imobilizat și l-au adus la suprafață. Urmează să fie transportat la spital pentru stabilirea diagnosticului și îngrijiri medicale de specialitate. Din primele informații, bărbatul ar fi căzut de la cca. cinci metri înălțime, după ce liftul s-a blocat și a încercat să iasă din el”, a declarat locotenent Dorina Lupu, purtătorul de cuvânt al ISU Botoșani.

Polițiștii botoșăneni au deschis dosar penal pentru vătămare din culpă, urmând ca cercetările să stabilească circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul.

Angela Croitoru

Sursă Foto/Video: ISU Botoșani

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Neamț. 7,25 m³ de lemn de fag pentru foc, în valoare de 1.906 lei, „indisponibilizat de polițiști”

Existând „suspiciuni cu privire la cantitatea de material lemnos transportată și cea înscrisă în avizele de însoțire”, s-a cerut ajutorul lucrătorilor Ocolului Silvic Borca, pentru a inventaria cantitatea de lemn de fag transportată, potrivit informațiilor oferite de un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Neamț.

Culoar climatic din Piatra Neamț murdărit cu „slime” de un copil

Culoarele climatice inteligente au apărut în Piatra Neamț în ultimele săptămâni și au fost menite să ofere trecătorilor posibilitatea de a se răcori cu ajutorul apei pulverizate, când temperatura exterioară atinge 27 grade Celsius. Unul dintre acestea a fost instalat în zona Spitalului Județean Neamț și, conform unui comunicat al Primăriei Piatra Neamț, a fost vandalizat miercuri, 2 septembrie.