alegeri 01Campania electorală pentru alegerea primarilor şi a consilierilor locali şi județeni se desfăşoară, începând cu 6 mai şi până pe 4 iunie, la ora 7:00.

Începând cu această dată, este interzisă propaganda electorală, adică afişarea, lansarea sau distribuirea materialelor electorale de orice tip.

Alegătorii se pot prezenta la urne duminică, 5 iunie, începând cu ora 7:00, şi pot să voteze până la ora 21:00. Alegerile locale se vor desfăşura într-un singur tur de scrutin.

Reflectarea campaniei electorale în audiovizual va începe vineri, 6 mai 2016, şi se încheie în ziua de vineri, 3 iunie 2016, ora 7:00.

CONTRAVENŢII

alegeri 02Contravenţiile legate de procesul alegerilor locale sunt prevăzute la Capitolul V din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice. Printre aceste contravenţii se numără:

  • Prezenţa altor persoane în cabina de vot, precum şi fotografierea sau filmarea prin orice mijloace a buletinului de vot de către alegători în timpul exercitării dreptului de vot – se sancţionează cu amendă de la 600 lei la 1.000 lei;
  • Distrugerea, deteriorarea, murdărirea, acoperirea prin scriere sau în orice alt mod a listelor electorale, a platformelor-program afişate sau a oricăror altor afişe ori anunţuri de propaganda electorală – se sancţionează cu amendă de la 600 lei la 1.000 lei;
  • Comercializarea sau consumul de băuturi alcoolice pe o distanţă de 500 de metri în jurul localului secţiei de votare – se sancţionează cu amendă de la 2.200 lei la 3.000 lei

Alte contravenţii:

https://zch.ro/wp-content/uploads/2016/05/alegeri-contraventii.pdf

INFRACŢIUNI

alegeri 03Acestea sunt prevăzute în Codul Penal, Titlul IX. Infracţiuni electorale, la art. 385 – 393. Printre aceste infracțiuni, enumerăm:

  • Oferirea sau darea de bani, bunuri sau de alte foloase (excepţie fac bunurile cu valoare simbolică, inscripţionate cu însemnele unei formaţiuni politice) în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze o anumită listă de candidaţi ori un anumit candidat – se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani şi cu interzicerea exercitării unor drepturi;
  • Împiedicarea, prin orice mijloace, a liberului exerciţiu al dreptului de a alege sau de a fi ales – se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani;
  • Utilizarea unei cărţi de alegător sau a unui act de identitate nul ori fals sau a unui buletin de vot fals – se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani;
  • Fapta persoanei care votează prin introducerea în urnă a mai multor buletine de vot decât are dreptul un alegător – se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani

Alte infracţiuni:

https://zch.ro/wp-content/uploads/2016/05/alegeri-infractiuni.pdf

Pentru a fi mai convingători, cei de la Ministerul Afacerilor Interne au promovat şi trei clipuri video, în care sunt prezentate principalele buclucuri în care puteţi intra:

CABINA DE VOT

NU ÎŢI VINDE VOTUL

VALABILITATE CI

Fiind informaţi probabil că veţi reuşi să evitaţi necazurile. (M. CONSTANTINESCU; FOTO şi VIDEO: MAI)

Articolul precedentPrimarul de Păstrăveni îşi vrea funcţia înapoi, cel de Petricani – pe cale să fie demis
Articolul următor200€ nu mai au trecere la poliţişti
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.