Avantaj pentru şoferi: schimbări în legislația privind circulația pe drumurile publice

Avantaj pentru şoferi: schimbări în legislația privind circulația pe drumurile publiceÎn şedinţa de guvern de joi, 10 august, a fost adoptată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 29 care aduce o serie de modificări legislației privind circulația pe drumurile publice. Vizați sunt, în principal, șoferii români care au obținut permis de conducere peste hotare.

„Cetățenii care dețin permise de conducere eliberate de alte state, dar care nu pot fi preschimbate cu permisul românesc de conducere, vor putea să se înscrie la examenul pentru obţinerea documentului românesc fără a mai fi obligaţi să urmeze cursurile unei şcoli de şoferi, cum prevedea legislaţia până în prezent. În urma dobândirii permisului de conducere românesc, permisul de conducere emis în străinătate se remite autorităţilor din statul emitent prin grija serviciilor publice comunitare regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor, cu menţiunea că a fost obţinut un nou permis de conducere în România”, menționează comunicatul Ministerului Afacerilor Interne.

Una dintre cele mai importante schimbări este introducerea posibilităţii restituirii permisului de conducere – reţinut ca urmare a constatării preliminare, în salivă, a prezenţei unor substanţe psihoactive – dacă rezultatul analizei probei de sânge, realizată în instituţiile medico-legale autorizate, este negativ. Restituirea se putea face până acum doar în baza soluţiei de clasare dispuse în faza urmăririi penale, precizează Direcţia de Informare şi Relaţii Publice a MAI, într-un comunicat de presă.

O altă noutate este posibilitatea ca persoanele care nu au reşedinţă sau domiciliu în România să înmatriculeze provizoriu un vehicul, cu scopul de a-l înmatricula ulterior în altă ţară. Acest lucru era permis doar cetăţenilor care aveau reşedinţa sau domiciliul în România până la apariţia noii ordonanţe.

Modificările au intrat în vigoare duminică, 13 august.

Comunicatul MAI integral mai jos.

Avantaj pentru şoferi: schimbări în legislația privind circulația pe drumurile publice

Angela Croitoru

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...