Soldaţii căzuţi la datorie în cel De-al Doilea Război Mondial au fost comemoraţi, duminică, 20 mai, la monumentul închinat lor, de pe dealul Boubeuca, din satul Nemţişor, comuna Vânători-Neamţ.

vanatori neamt eroi 2018 5În memoria lor s-a oficiat o slujbă religioasă de pomenire de către mai mulţi preoţi, în frunte cu părintele arhimandrit Benedict Sauciuc, stareţul Mănăstirii Neamţ, părintele Viorel Laiu, de la Seminarul Teologic “Veniamin Costachi” şi părintele Ioan Viorel Irina de la Biserica “Sf. Ioan” din comună.

vanatori neamt eroi 2018 1Administraţia locală a organizat în faţa muzelui de istorie din centrul comunei şi o paradă militară de la primele ore ale dimineţii, la care au participat şi Ionel Arsene, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Dana Soroceanu, prefectul judeţului şi senatorul Emilia Arcan.

vanatori neamt eroi 2018 2La slujba religioasă de la monumentul din satul Nemţişor, au participat numeroşi cetăţeni ai comunei şi elevi, alături de primarul comunei, Maria Petrariu, viceprimarul Vasile Coşofreţ, consilieri locali, meşterul popular local, Vasile Gaman, Nicu Luca, preşedintele Asociaţiei Culturale “În munţii Neamţului”, cât şi senatorul Emilia Arcan.

vanatori neamt eroi 2018 3După o scurtă istorie a acestor locuri în care au murit 14.000 de soldaţi, de către stareţul Mănăstirii Neamţ, care l-a amintit şi pe părintele Iustin Pârvu, cel care a spovedit mulţi soldaţi pe front, a urmat discursul senatorului Emilia Arcan şi a primarului Maria Petrariu.

vanatori neamt eroi 2018 6“Prea cucernici părinţi, stimată şi iubită audienţă, dragii mei vânătoreni! Hristos s-a Înălţat! Ziua de astăzi, pentru noi vânătorenii este o zi deosebită. În cinstea lor, a celor 14.000 de suflete care au plecat de pe acest aliniament al frontului din cel De-al Doilea Război Mondial încercăm şi noi să facem ceva pentru ei. Îmi doresc să împământenim obiceiul, ca prima duminică după Înălţarea Domnului, în acest loc să se oficieze slujbă de pomenire şi Sfânta Liturghie pentru cei care au plecat în veşnicie pentru noi cei de azi. Mulţumesc pentru prezenţă şi sperăm ca bunul Dumnezeu să ne adune an de an tot aici, pe acest frumos tărâm al vânătorilor, pe această Golgotă a comunei Vânători-Neamţ”, a transmis şi Maria Petrariu, primarul comunei Vânători-Neamţ.

vanatori neamt eroi 2018 9Începând cu ora 12:00, la Centrul Social-Cultural “Mihai Sadoveanu” din centrul comunei, elevi ai şcolilor din localitate au participat la un festival de cântece patriotice. (Ciprian Traian STURZU)

Articolul precedentL4 Cimentul-CSMC 1-2 şi Bradu-Victoria 4-3 * Opiniile antrenorilor
Articolul următor5 victime la Horia, taximetru lovit de un autoturism
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.