FOTO. Un șofer a plonjat cu mașina în râpă

Un eveniment rutier soldat cu rănirea unui șofer, care a plonjat cu mașina într-o râpă, a avut loc pe 19 ianuarie, în localitatea Hangu. Apelul pentru ajutor, prin numărul unic de urgență 112, a fost înregistrat în dispeceratul ISU Neamț în jurul orei 18:00. Au intervenit două echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD din cadrul Gărzii nr. 2 Poiana Teiului.

Ajunși la locul indicat intervenției, salvatorii au scos conducătorul auto din interiorul autoturismului, cu ajutorul tărgii lopată. Împreună cu cadre de la IPJ, s-a acționat pentru transportul victimei la ambulanța SMURD. „Accesul a fost greu deoarece autoturismul se afla la o distanță de aproximativ 100 m față de partea carosabilă. Victima constientă și cooperană, un bărbat de aproximativ 51 de ani, a fost preluată de echipajul SMURD și transportată la CPU Bicaz”, conform ISU Neamț.

Pompierii au acționat și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor prin deconectarea bornelor de la bateria autoturismului. Urmează ca polițiștii să stabilească modul în care  a avut loc evenimentul rutier.

FOTO ISU Neamț

(G.S.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Cazul femeii acuzate de incendiul de la Oșlobeni – pagubă de 20.000 de lei!

    Revenim asupra cazului de la Oșlobeni, comuna Bodești, cu femeia acuzată că a...

    Avertisment APAVITAL Iași: seceta pune presiune pe sursele de apă și pe alimentarea din regiune. Cifre îngrijorătoare.

    Debitele reduse ale râurilor și scăderea resurselor disponibile în unele surse subterane îngreunează...

    Pompierii intervin la Biserica „Adormirea Maicii Domnului ” (Precista Veche) din Piatra Neamț. Risc de cădere a unor elemente din acoperiș

    Elemente din acoperișul Bisericii Precista Veche din municipiul Piatra Neamț s-au desprins parțial...

    Vaslui. O femeie a fost rănită în urma unui accident dintre două autoturisme

    O femeie a fost rănită în urma unui accident produs în această dimineață,...

    Tehnică militară pe drumurile din Neamț și Bacău

    Șoferii care circulă în aceste zile în zona Piatra Neamț trebuie să țină...

    Bacău. Bărbat mort după ce un mal de pământ s-a surpat peste el

    Un bărbat de aproximativ 52 de ani și-a pierdut viața după ce a...

    Fermierii pot cere până la 200.000 de euro pentru investiții în ferme

    Fermierii care îndeplinesc condițiile de eligibilitate pot solicita, de astăzi, finanțare europeană pentru...