Ceremonie de Ziua Unirii Principatelor Române la Piatra Neamț

Ziua Unirii Principatelor Române, 24 ianuarie, marchează în acest an împlinirea a 165 de ani de la unirea Moldovei cu Țara Românească, actul istoric ce a reprezentat primul pas pe calea înfăptuirii statului național român unitar.

În Piatra Neamț ceremonia dedicată acestui eveniment este programată cu începere de la ora 12:00 și are loc pe platoul Curții Domnești. Programul include intonarea imnului naţional al României, alocuţiunile oficialităţilor, prinderea participanţilor și a publicului în „Hora Unirii” şi spectacolul oferit de Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ.

Manifestarea este organizată de Primăria Piatra Neamţ şi Cercul Militar Piatra Neamţ, în colaborare cu Batalionul 634 Infanterie „Mareşal Józef Piłsudski”,  Complexul Muzeal Naţional Neamţ şi Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ.

(G.S.)

Foto: arhivă

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Modificări temporare în circulația autobuzelor STPN, în contextul Turului Ciclist al României

Societatea Transport Public Neamț informează că, în perioada 9–11...

Pompierii nemțeni își deschid porțile de Ziua Pompierilor

Ziua Pompierilor din România va fi sărbătorită și în...

Plățile cash, limitate la 10.000 de euro în UE, din iulie 2027. Ce trebuie să știe românii

Uniunea Europeană va introduce, de la 10 iulie 2027,...

Suceava. Incendiu puternic la o gospodărie din Vicovu de Jos

Un incendiu izbucnit marți seară, 8 septembrie, în localitatea...